Comemorarea Sfântului Ignațiu din Antiohia, Episcop și Martir

Priviți, pentru o clipă, acea imagine a lui Benjamin Vo într-o zi de vară, cu rucsacul în spate și cu privirea îndreptată spre cerul albastru, acolo unde un avion tocmai își trasa dâra albă printre nori. Nu era doar un băiat pasionat de aviație sau un geniu care descifra infrastructuri cloud complexe; era un tânăr care privea lumea cu o uimire curată, ca și cum ar fi știut deja că dincolo de limitele vizibilului există o altă realitate, una mai vastă, mai luminoasă. În acea privire a lui Benjamin – acel „Ben” care ne-a învățat pe toți ce înseamnă să fii cu adevărat prezent – exista o liniște care nu provenea din absența problemelor, ci din prezența unei certitudini interioare. Era băiatul care, în simplitatea jocului său cu Ryan, sau în visul său despre „Con Chim Airlines”, construia punți între pământ și cer.

În prima lectură de astăzi, Sfântul Paul scrie efesenilor o rugăciune care pare să fi fost scrisă special pentru inimile noastre, astăzi, aici: „Fie ca ochii inimii voastre să fie luminați, ca să știți care este speranța la care ați fost chemați”. Cât de greu este uneori să mai vedem această speranță când umbra absenței cuiva drag se așază peste masă, peste cameră, peste fiecare dimineață! Alan și Thao, știu că au trecut patru luni de când Benjamin s-a întors la Tatăl, și știu că pentru voi, „ochii inimii” par uneori acoperiți de o ceață groasă. Întrebați-vă: „Unde este acea speranță despre care vorbește Paul, când casa este atât de tăcută?”. Vreau să vă spun astăzi, cu toată blândețea lui Dumnezeu: această speranță nu este un sentiment ușor, ci este o ancoră aruncată în veșnicie. Ea nu vă cere să nu mai plângeți, ci vă cere să priviți dincolo de mormânt, acolo unde Ben nu mai suferă, unde Ben nu mai este limitat, unde Ben se bucură de „surprinzătoarea măreție a puterii lui Dumnezeu”.

Știu, de asemenea, că în liniștea nopții, mintea voastră se întoarce la acele luni de luptă, la fiecare detaliu medical, la fiecare efort depus, întrebându-vă cu o durere care nu vrea să se vindece: „Am omis ceva? Am fi putut face mai mult?”. Vreau să vă spun astăzi, cu toată autoritatea iubirii lui Dumnezeu: nu ați omis nimic. Boala lui Ben nu a fost un eșec al vigilenței voastre, nu a fost rezultatul vreunei neglijențe și, cu siguranță, nu a fost o pedeapsă. Dumnezeu nu trimite suferința ca pe o lecție de pedagogie divină. Unele furtuni vin în viața noastră nu pentru că am greșit drumul, ci pur și simplu pentru că trăim într-o lume care așteaptă încă răscumpărarea finală. Această greutate a vinovăției – lăsați-o jos acum. Sunteți absolviți de orice vină; sunteți liberi să plângeți dorul, dar vă rog, nu mai purtați o cruce pe care El nu a pus-o niciodată pe umerii voștri. Dumnezeu v-a ales să fiți părinții lui Ben, iar iubirea voastră a fost oglinda fidelă a iubirii Sale.

Priviți acum spre Evanghelie. Isus ne spune: „Când vă vor duce în fața sinagogilor și a dregătorilor, nu vă îngrijorați de cum sau de ce veți răspunde, căci Duhul Sfânt vă va învăța în ceasul acela ce trebuie să spuneți”. Cât de des ne-am îngrijorat pentru ziua de mâine! Cât de des am crezut că trebuie să avem noi toate răspunsurile, că trebuie să putem explica de ce un tânăr de 15 ani, plin de viață și de geniu, a trebuit să plece atât de devreme! Dar Isus ne invită la o altă libertate: aceea de a nu mai încerca să controlăm misterul lui Dumnezeu. Ben nu a avut nevoie de explicații complicate pentru a fi iubit de Dumnezeu. El a fost iubit pur și simplu pentru că era al Lui.

Sfântul Ignațiu, pe care îl sărbătorim astăzi, a fost un om care a înțeles că viața lui nu îi aparținea, ci era un dar oferit lui Cristos. El scria: „Sunt grâul lui Dumnezeu”. Ben a fost, în felul lui, acest grâu care a adus roadă. Gândiți-vă la acel gest, atât de simplu și totuși atât de copleșitor: un băiat de 15 ani care, la auzul suferinței unchiului William, a vrut să-și ofere întreaga pușculiță. Nu a spart-o, nu a fost nevoie, dar intenția însăși – acea dorință spontană de a renunța la tot ce avea pentru a aduce alinare – este „roada Duhului” despre care vorbește Paul. Ben nu a calculat ce îi rămâne; el a vrut doar să dăruiască. Această noblețe a sufletului său, această capacitate de a vedea dincolo de sine, este moștenirea lui cea mai prețioasă. Această bunătate continuă să curgă prin „Fântâna din Cà Mau”, prin fiecare gest de milostenie făcut în numele lui, prin fiecare viață atinsă de amintirea lui.

Ryan, frate drag, știu că tăcerea din casă este uneori mai grea decât orice zgomot. Știu că îți lipsește partenerul tău de aventuri, cel cu care plănuiai viitorul și cu care râdeai de „Con Chim Airlines”. Dar amintește-ți că Ben nu a dispărut. El este în lumina lui Dumnezeu, acolo unde nu mai există nicio boală, nicio limitare, ci doar bucuria pură. El te privește și te încurajează să rămâi tu însuți, să fii curajos, să continui să explorezi lumea cu aceeași minte genială și aceeași inimă blândă. Nu te teme să trăiești, să visezi și să fii fericit. Ben ar vrea exact asta pentru tine.

Pentru voi toți, cei care ne ascultați din atâtea locuri, purtându-vă propriile suferințe, copii care luptați cu boala în spitale, familii care simțiți că podeaua se prăbușește sub picioare: Dumnezeu nu este absent din durerea voastră. El nu trimite suferința și nu se bucură de lacrimile voastre. Dar El este acolo, în tăcere, strângându-vă în brațe și așteptând să vă lase să vă odihniți în El. Nu căutați să înțelegeți totul acum. Pur și simplu, lăsați-vă ținuți.

Maica Domnului, care a stat sub cruce și a simțit cum sabia durerii îi străpunge sufletul, să vă fie mamă astăzi. Ea înțelege ce înseamnă să pierzi un fiu și vă șoptește în tăcere: „Nu vă temeți, copilul vostru este acasă”. Ea a privit cum viața Fiului ei a fost oferită pentru toți, și ea privește acum cum viața lui Ben continuă să aducă roadă prin iubirea voastră care se revarsă asupra altora.

Astăzi, plecați cu un gest mic, ascuns de ochii lumii. Poate o rugăciune pentru cineva care suferă, poate un act de bunătate făcut în tăcere pentru un străin, în numele lui Ben. Nu căutați să fiți văzuți. Faceți-o pentru că iubirea, odată primită de la Dumnezeu, trebuie să circule. Așa trăiește Ben. Așa învinge iubirea moartea. Nu vă temeți. Sunteți prețioși. Sunteți iubiți. Sunteți ai Lui.