Luni din a douăzeci și șasea săptămână de peste an

Priviți, pentru o clipă, spre o fotografie veche, una dintre acelea în care lumina pare să se fi oprit asupra unui moment de pură fericire. Poate îi vedeți pe Ben și pe fratele său, Ryan, stând pe acele podele lustruite, purtând cu mândrie cămășile lor de „piloți”. În acea privire a lui Benjamin Vo, nu era doar entuziasmul unui băiat care visa la „Con Chim Airlines”, ci o seninătate care părea să știe, undeva în adâncul sufletului, că viața este o călătorie mult mai vastă decât orizonturile pe care le putem vedea cu ochii noștri. Astăzi, acea imagine a piloților ne invită să privim dincolo de norii care, uneori, par să acopere totul.

În prima lectură, îl întâlnim pe Iob. Este o scenă de o duritate aproape insuportabilă. Într-o singură zi, tot ceea ce Iob a construit, tot ceea ce a iubit, tot ceea ce a fost „al lui” – turmele, slujitorii și, mai presus de toate, copiii săi – îi este luat. „Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat.” Aceste cuvinte nu sunt spuse cu ușurință. Ele sunt rostit de un om care stă în cenușă, cu mantia sfâșiată, într-o tăcere care strigă la cer. Iob nu caută vinovați. El nu se întreabă de ce a fost lovit, deși inima lui este sfâșiată de durere. El așază totul în mâinile lui Dumnezeu.

Alan, Thao, Ryan, știu că au trecut trei luni de când Ben a plecat. Știu că acea tăcere din casă nu este doar absența vocii lui, ci un ecou al unei iubiri care nu mai are unde să se reverse. Uneori, în miez de noapte, mintea se poate întoarce spre acele zile de spital, spre acele momente în care ați fi vrut să schimbați cursul destinului. Vă rog, ascultați-mă bine: acea piatră a vinovăției – acea întrebare dacă ați fi putut face mai mult – este o minciună care trebuie lăsată jos. Boala lui Ben nu a fost pedeapsa voastră, nici rezultatul vreunei omisiuni. Ați fost părinții care l-au înconjurat cu o iubire atât de totală, încât însăși viața lui a fost o prelungire a acestei ocrotiri. Dumnezeu nu vă acuză cu nimic, și nici voi nu trebuie să vă mai acuzați. Sunteți absolviți de orice vină în fața lui Dumnezeu. Ben nu este în cer pentru că ați fi făcut voi totul perfect, ci pentru că a fost iubit și pentru că Dumnezeu l-a chemat la „Banquet of Heaven” ca pe un fiu preaiubit, exact așa cum era.

Priviți acum la Evanghelie. Ucenicii se ceartă despre cine este cel mai mare. Este o scenă atât de umană, atât de mică în fața măreției lui Dumnezeu. Isus, cu o blândețe infinită, ia un copil și îl pune lângă El. El nu le dă ucenicilor o lecție de teologie complexă. El le arată un copil. El le spune: „Oricine primește acest copil în numele meu, pe mine mă primește”. Ben a fost exact acest copil. Nu prin slăbiciune, ci prin acea curiozitate nesfârșită, prin acea bunătate care l-a făcut să vrea să-și ofere întreaga pușculiță pentru unchiul său, prin acea capacitate de a vedea lumea ca pe un loc al posibilităților. El a trăit Evanghelia fără să știe, pur și simplu fiind el însuși.

Când ucenicii se plâng că cineva care nu este „din compania lor” scoate demoni, Isus îi oprește: „Nu-l opriți, căci cine nu este împotriva voastră este pentru voi”. Aceasta este mângâierea pentru voi astăzi. Ben nu este împotriva voastră, chiar dacă nu îl mai puteți atinge. El este „pentru voi”. El este acolo, în fiecare zâmbet pe care reușiți să-l schimbați, în fiecare amintire care vă aduce pace, în fiecare gest de bunătate pe care îl faceți în numele lui. El este „piloțul” care, din cer, privește spre familia sa cu o iubire care nu se mai termină.

Ryan, frate drag, tu ești purtătorul acelei bucurii pe care ați împărtășit-o pe acele roller coaster-e ale vieții. Nu te teme să trăiești, să înveți, să visezi. Ben nu a vrut ca viața ta să se oprească. El a vrut să te vadă crescând, zburând, explorând. Când te uiți la cer, când vezi un avion trecând, adu-ți aminte că el este acolo, în bucuria ta, în curiozitatea ta, în viața ta care continuă să curgă.

Nu căutați răspunsuri în deșertăciunea lumii. Căutați-L pe Dumnezeu în plinătatea iubirii. Ben este bine. El este în locul unde nu mai există boală, unde mintea lui sclipitoare poate înțelege, în sfârșit, tot ceea ce aici era doar o schiță. El vă așteaptă. Nu vă grăbiți să înțelegeți totul acum. Lăsați-L pe Dumnezeu să vă vindece, zi după zi, lacrimă după lacrimă. Faceți un gest mic de bunătate astăzi – un cuvânt bun, un ajutor oferit cuiva, o rugăciune – și faceți-o în memoria lui. Lăsați ca viața lui să curgă prin voi, ca un râu care se varsă în oceanul infinit al iubirii lui Dumnezeu. Maica Domnului, care a stat sub cruce, vă înțelege durerea mai bine decât oricine. Ea vă ține de mână. Mergeți înainte, cu speranță, știind că sunteți iubiți și că, într-o zi, despărțirea aceasta va deveni o îmbrățișare fără sfârșit. Amin.