Sâmbăta din săptămâna a XXIV-a de peste an

Priviți pentru o clipă spre o grădină, în acea oră a dimineții când roua încă mai stă pe firele de iarbă, iar pământul pare să aștepte ceva. În Evanghelia de astăzi, Isus ne vorbește despre un semănător care iese să semene. Nu este o imagine abstractă, ci una profund umană. Sămânța cade pe drum, pe stâncă, printre spini, și în pământ bun. Fiecare loc are povestea lui, fiecare bucată de pământ are o luptă, dar sămânța este mereu aceeași: Cuvântul lui Dumnezeu. Există o frumusețe tăcută în faptul că sămânța nu alege unde să cadă. Ea pur și simplu se dăruiește. Ea se încrede în pământ, chiar și atunci când pământul pare nepregătit, arid sau plin de obstacole. Aceasta este, în esență, și viața noastră în mâinile lui Dumnezeu: o continuă semănare de iubire, chiar și atunci când nu vedem imediat rodul.

Suntem la trei luni de când Benjamin Vo a plecat spre Patria cerească. Trei luni, dragilor Thao, Alan și Ryan, în care casa voastră a cunoscut tăcerea unei absențe care se simte în fiecare încăpere, în fiecare colț unde Ben obișnuia să stea, fie că era cu ochii pe un ecran, codând jocuri, fie că visa la „Con Chim Airlines”. Ben era un băiat al curiozității, un băiat care privea lumea cu o minte sclipitoare, dar mai ales cu o inimă care știa să iubească fără rezerve. Vă amintiți acea dorință a lui de a-și oferi întreaga pușculiță pentru unchiul William, când acesta suferea? El nu a spart pușculița, nu a fost nevoie, dar intenția aceea pură, neîntinată de calculul lumii, este imaginea sufletului lui Benjamin. El a vrut să dea totul. Această disponibilitate de a se dărui este firul care leagă viața lui de sămânța despre care vorbește Isus. Amândoi au înțeles, într-un mod pe care noi abia începem să-l pricepem, că iubirea nu se măsoară în ceea ce păstrezi, ci în ceea ce ești dispus să lași să curgă din tine către celălalt.

Trebuie să fim sinceri cu durerea. Când pierzi un copil, când viața ta pare că s-a oprit în acea zi de iunie, este atât de ușor să te simți ca acel pământ stâncos din parabolă, unde soarele arde și vlăstarul se usucă din lipsă de rădăcină. Uneori, în durerea noastră, ne trec prin minte gânduri care ne chinuie: „Dacă aș fi făcut asta... dacă aș fi observat acel semn...”. Vreau să vă spun un adevăr, cu toată blândețea pe care o pot aduna: acele gânduri nu sunt de la Dumnezeu. Ele sunt șoapte care vor să vă fure pacea. Boala lui Ben nu a fost rezultatul vreunei omisiuni, nu a fost o pedeapsă, nu a fost vina voastră. Niciun părinte nu poate opri furtunile care vin din senin; niciun om nu are controlul asupra acestor încercări care ne depășesc puterea. Dumnezeu nu vă acuză. El nu caută vinovați în casa voastră, ci caută să vă șteargă lacrimile. Sunteți absolviți de orice vină pe care v-ați autoimpus-o. Voi ați fost părinții care l-au înconjurat cu tot ce a avut mai frumos viața. Aceea a fost dragostea care l-a format pe Ben, iar acea dragoste este, în fața lui Dumnezeu, un dar desăvârșit.

Priviți acum la Sfântul Paul, în prima lectură. El ne vorbește despre înviere cu o claritate care taie ca un diamant: „Este semănat în slăbiciune, este înviat în putere”. Aceasta este întorsătura. Sămânța care moare în pământ nu dispare; ea se transformă. Ben nu a fost un vlăstar care s-a uscat, ci o sămânță care a fost primită în pământul bun al veșniciei. Isus ne asigură că „sămânța care cade în pământ bun sunt cei care, auzind cuvântul cu o inimă bună și generoasă, îl păstrează și aduc rod prin perseverență”. Ben a fost acea inimă generoasă. El a purtat în el o curiozitate care nu se oprea la suprafață, ci căuta mereu mai sus, mai departe, spre cerul pe care îl iubea atât de mult, spre avioanele care îi hrăneau visurile. El a adus rod prin felul în care v-a iubit, prin felul în care a fost un frate pentru Ryan, prin felul în care a fost un fiu care a știut să spună „bună dimineața, tată” în fiecare zi.

Ryan, fratele drag, tu porți în tine ecoul acelor râsete și al acelor momente împărtășite cu Ben. Știu că uneori te simți ca un călător care a rămas singur pe drum. Dar Ben nu este departe. El este în „Banquet of Heaven”, într-un loc unde nu mai există boală, nici „con chim” care să nu poată zbura, nici limite de niciun fel. El te încurajează prin fiecare vis pe care îl ai, prin fiecare pas pe care îl faci spre bine. Fii curajos, trăiește cu aceeași curiozitate pe care a avut-o el. Ben este mândru de tine. Când privești spre cer, să știi că el te privește înapoi cu dragoste.

Alan și Thao, în acele momente în care dorul devine insuportabil, amintiți-vă că Ben nu a plecat într-un loc străin; el a plecat Acasă. Și de acolo, el continuă să fie fiul vostru, cel care v-a adus atâta bucurie prin inteligența lui, prin zâmbetul lui, prin bunătatea lui neașteptată. Nu mai căutați răspunsuri în trecut. Nu mai priviți în oglinda vinovăției, căci ea minte. Priviți spre Isus, care vă spune astăzi: „Sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu”. Iar Ben a fost, în felul lui tânăr și minunat, un ecou al acestui Cuvânt.

Această pace nu este absența durerii, ci prezența lui Dumnezeu în mijlocul ei. Când veți ieși astăzi pe ușa acestei biserici, duceți cu voi acest gând: viața lui Ben a fost un dar care continuă să lucreze. Prin faptele de bunătate pe care le faceți în secret, prin dragostea pe care o împărtășiți, Ben continuă să fie prezent. Faceți un gest mic de bunătate astăzi, în numele lui. Poate un cuvânt de încurajare pentru cineva care suferă, poate o rugăciune pentru un alt copil care are nevoie de ajutor. Lăsați ca viața lui să fie o apă care curge, curată și binefăcătoare, pentru toți cei pe care îi întâlniți. Nu sunteți singuri. Maica Domnului, care a stat la picioarele Crucii, vă ține de mână. Ben vă așteaptă în lumina veșnică, acolo unde, în sfârșit, vom vedea cu toții fața lui Cristos, față către față. Amin.