Comemorarea Sfântului Grigore cel Mare, Papă și Învățător al Bisericii

Imaginați-vă malul lacului Ghenezaret la răsărit. Aerul este umed, mirosind a apă și a sare. Simon Petru și partenerii săi sunt acolo, lângă bărci, cu mâinile aspre, roșii de la apa rece, curățându-și năvoadele. Este o muncă repetitivă, obositoare, un gest pe care l-au făcut de mii de ori. Au lucrat toată noaptea sub stele, au aruncat plasele în întuneric, și totuși, când soarele a început să urce, plasele lor sunt goale. Aceasta este realitatea lor: efortul maxim, dorința de a reuși, și totuși, eșecul care îi întâmpină la final.

În această dimineață, privim spre viața lui Benjamin Vo, fiul vostru, și spre această scenă din Evanghelie, pentru că ele se ating în punctul cel mai sensibil al existenței noastre: dorința de a înțelege „de ce” atunci când plasele vieții par goale.

Suntem la două luni de la acea zi de 13 iunie, când Ben a plecat spre Patria cerească. Două luni în care casa a devenit mai tăcută, în care fiecare colț al camerei lui, fiecare amintire a zâmbetului său, a chicotitului său legat de acea companie aeriană imaginară, „Con Chim Airlines”, par să sune ca un ecou într-o catedrală goală. Thao, Alan, Ryan, știu că durerea nu este o teorie. Este o prezență fizică. Este acea senzație de a fi lucrat toată noaptea, de a fi dat totul, de a fi iubit cu o intensitate care nu cunoaște margini, și totuși a te trezi cu o absență care taie respirația.

Dar priviți ce face Isus. El nu le spune pescarilor să se retragă. El nu le spune că munca lor a fost inutilă. El urcă în barca lui Simon și, din mijlocul acelei bărci care nu a prins nimic, începe să învețe mulțimile. Apoi, vine porunca: „Put out into deep water and lower your nets for a catch”. „Înaintați în larg”.

Acesta este momentul în care trebuie să ne oprim. „Înaintați în larg” nu este o invitație la ușurință. Este o invitație la încredere totală. Petru răspunde: „Master, we have worked hard all night and have caught nothing, but at your command I will lower the nets”. Această ascultare a lui Petru, în ciuda oboselii și a eșecului, este cheia.

Benjamin a fost un băiat al „largului”. Nu s-a mulțumit cu puțin. Inteligența lui, curiozitatea lui pentru tehnologie, pentru AWS, pentru acele sisteme complexe pe care le stăpânea cu o ușurință uimitoare, arătau un suflet care voia mereu să înțeleagă mai mult, să vadă mai departe. Dar, mai presus de mintea lui sclipitoare, a fost inima lui. Acea ofertă a pușculiței sale pentru unchiul William… gândiți-vă la asta. Un băiat de 15 ani care, fără ca nimeni să-i ceară, vrea să ofere tot ce are pentru că a văzut o suferință. El nu a spart pușculița, nu a fost nevoie, dar intenția aceea a fost un act de „adâncime”. A fost o aruncare a năvodului în largul iubirii. Acea ofertă nu a fost irosită. Ea a rămas înscrisă în inima lui Dumnezeu ca un act de o frumusețe pură.

Alan și Thao, vreau să vă vorbesc direct despre acea piatră pe care o purtați uneori în nopțile de nesomn. Acea șoaptă care vă întreabă dacă ați fi putut face mai mult, dacă ați ratat vreun semn. Ascultați-mă bine: în fața lui Dumnezeu, voi sunteți părinții care au iubit fără rezerve. Nu ați ratat nimic. Nu există nicio vină în modul în care l-ați îngrijit pe Ben. Boala, suferința, plecarea lui nu sunt rezultatul unei omisiuni a voastră. Ele sunt taine ale unei lumi care trece, taine pe care niciun om nu le poate controla. Dumnezeu nu vă acuză. El vă privește cu aceeași duioșie cu care privea la Ben când acesta se uita la voi cu admirație, ascultând poveștile tatălui său. Sunteți liberi de orice vină. Sunteți iubiți.

Sfântul Paul ne spune astăzi, în lectură: „Let no one boast about human beings… all belong to you, and you to Christ, and Christ to God”. Aceasta este ancora noastră. Totul ne aparține, chiar și suferința, pentru că totul este cuprins în Cristos. Ben nu este pierdut în neant. El este în Cristos. El este la „Banquet of Heaven”, așa cum ați simțit în acele vise în care el apare, viu, sănătos, purtând acei pantaloni scurți verzi, spunându-vă că a trecut testele. „Ba ơi, test nào con cũng qua hết”. Aceste cuvinte din visul tău, Alan, sunt adevărul ceresc. Ben a trecut testul vieții cu nota maximă a iubirii.

Ryan, fratele meu, tu ești cel care continuă să „arunce năvodul” aici, pe pământ. Știu că dorul este greu. Dar Ben te privește. El vrea să te vadă trăind, explorând, fiind curios, fiind bun. Nu te teme. Fratele tău este acum aproape de Izvorul Vieții, acolo unde apa nu se termină niciodată, acolo unde fântânile de iubire — cum este acea fântână săpată în numele lui în Vietnam — curg neîncetat pentru cei însetați.

Când ieșiți astăzi pe ușă, luați cu voi acest singur lucru: încrederea că, deși plasele par goale în această dimineață a vieții voastre, Dumnezeu este în barcă cu voi. El nu a plecat. El stă acolo, în tăcerea casei, în suspinul nopții, în amintirea zâmbetului lui Ben. El vă cere doar să aveți curajul de a înainta în larg, de a iubi în continuare, de a trăi pentru celălalt.

Nu vă temeți de adâncime. Acolo, în adânc, se află Cristos. Și acolo, în adâncul inimii voastre, Ben trăiește, pentru că el aparține lui Cristos, iar Cristos este totul.

Să-l rugăm pe Sfântul Grigore cel Mare, care a știut să conducă Biserica prin vremuri de restriște cu o inimă de păstor, să vă ocrotească. Să o rugăm pe Sfânta Fecioară Maria, care a stat la picioarele Crucii și a văzut cum Fiul ei trece prin moarte la viață, să vă țină de mână.

Ben este bine. Ben este acasă. Iar voi, sunteți pe drumul spre el. Amin.