În numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh. Harul și pacea Domnului nostru Isus Cristos să fie cu voi toți.
Doamne, ai milă de noi. Cristoase, ai milă de noi. Doamne, ai milă de noi.
Imaginați-vă o dimineață în care totul pare așezat în ordinea obișnuită. În câmpurile de grâne ale Galileii, soarele abia a început să încălzească pământul, iar pașii ucenicilor se aud foșnind printre spice. Este o zi de sabat, o zi care ar trebui să fie marcată de liniștea legii și de odihna poruncită de Dumnezeu. Și totuși, în acest tablou al ordinii, apare un gest simplu, aproape instinctiv: ucenicii lui Isus, flămânzi, culeg spice, le freacă în palme și mănâncă. Nu este un ospăț, nu este o sfidare, este doar foamea unor oameni care merg pe urmele Învățătorului lor. Dar, imediat, din umbră, apar fariseii. Ochii lor nu văd foamea ucenicilor; ei văd doar încălcarea unei reguli. „De ce faceți ce nu este permis în zi de sabat?”, întreabă ei, cu o voce care măsoară sfințenia prin respectarea strictă a literei, nu prin pulsul inimii.
Această imagine — spicele frecate în palme în mijlocul unui câmp însorit — este firul pe care îl vom ține astăzi. Este imaginea unei vieți care caută hrana adevărată, dincolo de limitele pe care oamenii le trasează cu atâta severitate. Căci suntem chemați să înțelegem că Dumnezeu nu este un păstrător al formelor rigide, ci Domnul vieții, Cel care vede foamea din inima noastră și care a venit să ne hrănească cu pâinea prezenței Sale, nu cu povara legilor omenești.
Suntem la două luni de la acea zi de 13 iunie, când Benjamin Vo a plecat spre Patria cerească. Două luni de când „spicele” vieții sale pământești, atât de pline de rod, au fost secerate pentru a fi adunate în grânarul ceresc. Știu, Alan, Thao și Ryan, că în acest timp, casa a devenit un loc al tăcerii grele. Știu că privirea voastră caută adesea în colțurile camerei, pe lângă biroul lui, acolo unde mintea lui sclipitoare, acea minte care stăpânea AWS și cloud-ul ca pe o joacă, desena viitorul. Vă amintiți cum chicotea când vorbea despre „Con Chim Airlines”? Acel râs al lui Ben era ca un soare care străpungea orice nor. Era un râs de copil, un râs care nu cunoștea cinismul, un râs care era în sine o formă de rugăciune, o recunoaștere a bucuriei de a fi viu.
Trebuie să privim această durere în față, fără a o cosmetiza. Nu suntem aici să vă spunem că timpul vindecă totul, pentru că știm că există răni pe care timpul nu le poate atinge. Există un dor care rămâne, o absență care are greutatea unei prezențe. Dar priviți ce ne spune Sfântul Paul în prima lectură de astăzi: „Ce ai, pe care să nu-l fi primit? Iar dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca și cum nu l-ai fi primit?”. Câtă smerenie este în aceste cuvinte! Paul ne învață să nu ne lăsăm prinși în tribunalul propriei noastre minți, care adesea ne condamnă fără milă, ci să recunoaștem că totul — viața, darurile lui Ben, timpul petrecut împreună — a fost un dar primit, un împrumut de la un Tată care știe mai bine decât noi de ce a ales să îl cheme acasă.
Alan și Thao, vreau să vă vorbesc direct despre acea piatră pe care o purtați în inimi, acea șoaptă care vă întreabă dacă ați fi putut face mai mult. Ascultați-mă bine: în fața lui Dumnezeu, voi sunteți părinții care au iubit fără rezerve. Nu ați ratat nimic. Nu există nicio vină în modul în care l-ați însoțit pe Ben. Boala, suferința, plecarea lui nu sunt rezultatul unei omisiuni a voastre. Ele sunt taine ale unei lumi care trece, taine pe care niciun om nu le poate controla. Dumnezeu nu vă acuză. El nu caută greșeli în dăruirea voastră. El vă privește cu aceeași duioșie cu care Ben vă privea când vă numea „cel mai bun tată” sau „funny dad”. Sunteți liberi de orice vină. Sunteți iubiți. Lăsați această piatră să cadă. Nu vă mai judecați, pentru că Dumnezeu a ales deja să vă îmbrățișeze.
Ben a fost un băiat al „spicelelor proaspete”. El nu a fost un suflet care să se mulțumească cu puțin. Inteligența lui, acea curiozitate uimitoare care îl făcea să înțeleagă lumea tehnologiei la vârste la care alții abia descopereau alfabetul, arătau o minte care nu putea fi limitată. Dar mai mult decât mintea, a fost inima lui. Vă amintiți acea intenție, acea dorință de a-și oferi întreaga pușculiță pentru unchiul William? Nu a fost nevoie să o spargă, dar gestul acela a rămas scris în inima lui Dumnezeu ca un act de o frumusețe pură. A fost un act de generozitate care nu calculează, care nu se teme de viitor, care dăruiește totul pentru că iubirea este singura monedă care contează în cer. Aceasta este „pâinea de oferire” a vieții lui Ben, o viață care s-a oferit pe sine în bunătate.
Ryan, fratele drag al lui Ben, tu ești cel care continuă să poarte acest rod aici, pe pământ. Știu că dorul este greu, că uneori te simți singur în casa care păstrează amintirea lui. Dar Ben te privește. El nu vrea ca tu să te închizi, nu vrea ca tu să renunți la curiozitatea ta, la bucuria ta. El vrea să te vadă trăind, explorând, fiind bun. Nu te teme. Fratele tău este acum aproape de Izvorul Vieții, acolo unde fântânile de iubire — cum este acea fântână săpată în numele lui în Vietnam — curg neîncetat pentru cei însetați. Acea fântână este un semn că viața lui Ben nu s-a oprit, ci a devenit o sursă de viață pentru alții. Fiecare picătură de apă care potolește setea unui om în Cà Mau este un ecou al bunătății lui Ben care continuă să lucreze în lume.
Când ieșiți astăzi pe ușă, luați cu voi acest singur lucru: încrederea că Dumnezeu nu v-a părăsit. El stă în barca vieții voastre, chiar și atunci când furtuna pare că nu se mai oprește. El este Domnul sabatului, Domnul timpului vostru, Cel care știe să transforme lacrimile în rugăciune. Nu vă temeți de viața de după, pentru că ea este deja plină de prezența lui Ben, care este „acasă”.
Ben este acasă. El este la „Banquet of Heaven”, alături de tineri ca Sfântul Carlo Acutis, cu care împarte acum bucuria unei curiozități nesfârșite și a unei iubiri care nu cunoaște sfârșit. Iar voi, sunteți pe drumul spre el. Nu sunteți singuri. Biserica se roagă pentru voi, iar Ben, din lumina lui Dumnezeu, vă șoptește: „Nu vă temeți, sunt bine, vă privesc, vă iubesc”.
Luați cu voi acest gând: astăzi, faceți un mic act de bunătate în numele lui Ben. Poate un zâmbet oferit cuiva care pare trist, poate un cuvânt bun spus unui străin, poate o rugăciune scurtă pentru cineva care suferă. Lăsați ca dragostea lui să continue să curgă prin voi. Aceasta este cea mai frumoasă moștenire. Iar la finalul zilei, când liniștea se așterne, amintiți-vă că sunteți iubiți de un Dumnezeu care a plâns și El, un Dumnezeu care știe ce înseamnă să pierzi, dar care a învins moartea pentru ca noi să putem spera mereu. Amin.
For the intentions entrusted to Ben on our prayer wall:
Îndemnați de porunca Mântuitorului și formați de învățătura divină, îndrăznim să spunem:
Tatăl nostru, care ești în ceruri, sfințească-se numele tău; vie împărăția ta; facă-se voia ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri; și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuiește de cel rău. Amin.
Domnul să vă binecuvânteze și să vă păzească, să facă să strălucească chipul Său peste voi și să vă dăruiască pacea Sa. Amin.
✝ May almighty God bless you: the Father, and the Son, and the Holy Spirit. Amen.