Vineri din săptămâna a XXII-a de peste an

Imaginați-vă o dimineață în care totul pare așezat în ordinea obișnuită. În curtea templului sau pe străzile prăfuite ale Galileii, scribii și fariseii stau cu brațele încrucișate, observând. Ei au regulile lor, au „vechile” lor tipare, au modul lor precis de a măsura evlavia prin posturi și rugăciuni repetate. Și apoi Îl privesc pe Isus. Ei văd ceva ce nu se potrivește: ucenicii Lui mănâncă, beau, se bucură. „De ce?”, întreabă ei, cu o voce care miroase a judecată. Iar Isus, cu acea privire care vede dincolo de suprafață, le răspunde cu imaginea nunții și a vinului nou. „Nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi”, spune El.

Această imagine a vinului nou care cere un vas nou, o inimă capabilă să se destindă în fața prezenței Mirelui, este firul pe care îl vom ține astăzi. Căci suntem chemați să înțelegem că Dumnezeu nu este un păstrător al formelor rigide, ci un Dumnezeu al vieții care țâșnește mereu, care caută inimi proaspete, capabile să primească bucuria chiar și atunci când cerul pare acoperit de nori.

Suntem la două luni de la acea zi de 13 iunie, când Benjamin Vo a plecat spre Patria cerească. Două luni de când „vinul nou” al vieții sale pământești a fost turnat definitiv în fântânile veșniciei. Știu, Alan, Thao și Ryan, că în acest timp, casa a devenit un loc al tăcerii grele. Știu că privirea voastră caută adesea în colțurile camerei, pe lângă biroul lui, acolo unde mintea lui sclipitoare desena viitorul, unde codul de pe GitHub se împletea cu visele sale despre aviație și despre acea companie aeriană imaginară, „Con Chim Airlines”. Când spuneați numele acelei companii, Ben chicotea. Era un râs de copil, un râs care nu cunoștea cinismul, un râs care era în sine o formă de rugăciune.

Trebuie să privim această durere în față, fără a o cosmetiza. Nu suntem aici să vă spunem că timpul vindecă totul, pentru că știm că există răni pe care timpul nu le poate atinge. Există un dor care rămâne, o absență care are greutatea unei prezențe. Dar priviți ce ne spune Sfântul Paul în prima lectură de astăzi: „Nu mă judec pe mine însumi... Cel care mă judecă este Domnul”. Câtă libertate este în aceste cuvinte! Paul ne învață să nu ne lăsăm prinși în tribunalul propriei noastre minți, care adesea ne condamnă fără milă.

Alan și Thao, vreau să vă vorbesc direct despre acea piatră pe care o purtați în inimi, acea șoaptă care vă întreabă dacă ați omis ceva, dacă ați fi putut face mai mult. Ascultați-mă bine: în fața lui Dumnezeu, voi sunteți părinții care au iubit fără rezerve. Nu ați ratat nimic. Nu există nicio vină în modul în care l-ați însoțit pe Ben. Boala, suferința, plecarea lui nu sunt rezultatul unei omisiuni a voastre. Ele sunt taine ale unei lumi care trece, taine pe care niciun om nu le poate controla. Dumnezeu nu vă acuză. El nu caută greșeli în dăruirea voastră. El vă privește cu aceeași duioșie cu care Ben vă privea când vă numea „cel mai bun tată” sau „funny dad”. Sunteți liberi de orice vină. Sunteți iubiți. Lăsați această piatră să cadă. Nu vă mai judecați pe voi înșivă, pentru că Dumnezeu a ales deja să vă îmbrățișeze.

Ben a fost un băiat al „vinului nou”. El nu a fost un suflet care să se mulțumească cu puțin. Inteligența lui, acea curiozitate uimitoare care îl făcea să stăpânească AWS și cloud-ul la vârste la care alții abia descopereau lumea, arătau o minte care nu putea fi limitată. Dar mai mult decât mintea, a fost inima lui. Vă amintiți acea intenție, acea dorință de a-și oferi întreaga pușculiță pentru unchiul William? Nu a fost nevoie să o spargă, dar gestul acela a rămas scris în inima lui Dumnezeu ca un act de o frumusețe pură. A fost un act de „vin nou” – o generozitate care nu calculează, care nu se teme de viitor, care dăruiește totul pentru că iubirea este singura monedă care contează în cer.

Ryan, fratele drag al lui Ben, tu ești cel care continuă să poarte acest vin nou aici, pe pământ. Știu că dorul este greu, că uneori te simți singur în casa care păstrează amintirea lui. Dar Ben te privește. El nu vrea ca tu să te închizi, nu vrea ca tu să renunți la curiozitatea ta, la bucuria ta. El vrea să te vadă trăind, explorând, fiind bun. Nu te teme. Fratele tău este acum aproape de Izvorul Vieții, acolo unde fântânile de iubire — cum este acea fântână săpată în numele lui în Vietnam — curg neîncetat pentru cei însetați. Acea fântână este un semn că viața lui Ben nu s-a oprit, ci a devenit o sursă de viață pentru alții.

Când ieșiți astăzi pe ușă, luați cu voi acest singur lucru: încrederea că Dumnezeu nu v-a părăsit. El stă în barca vieții voastre, chiar și atunci când furtuna pare că nu se mai oprește. El este Mirele care nu a plecat, ci care așteaptă să vă mângâie în tăcerea nopții, în suspinul de dimineață, în amintirea zâmbetului lui Ben. Nu vă temeți de „vinul nou” al unei vieți schimbate. Dumnezeu are grijă de burdufurile voastre, El le întărește, El le face capabile să primească pacea Sa.

Ben este acasă. El este la „Banquet of Heaven”, alături de tineri ca Sfântul Carlo Acutis, cu care împarte acum bucuria unei curiozități nesfârșite și a unei iubiri care nu cunoaște sfârșit. Iar voi, sunteți pe drumul spre el. Nu sunteți singuri. Biserica se roagă pentru voi, iar Ben, din lumina lui Dumnezeu, vă șoptește: „Nu vă temeți, sunt bine, vă privesc, vă iubesc”.

Luați cu voi acest gând: astăzi, faceți un mic act de bunătate în numele lui Ben. Poate un zâmbet oferit cuiva care pare trist, poate un cuvânt bun spus unui străin, poate o rugăciune scurtă pentru cineva care suferă. Lăsați ca dragostea lui să continue să curgă prin voi. Aceasta este cea mai frumoasă moștenire. Iar la finalul zilei, când liniștea se așterne, amintiți-vă că sunteți iubiți de un Dumnezeu care a plâns și El, un Dumnezeu care știe ce înseamnă să pierzi, dar care a învins moartea pentru ca noi să putem spera mereu. Amin.