Joi din săptămâna a XXIV-a de peste an

Priviți pentru o clipă spre o pereche de încălțări lăsate lângă ușă. Poate sunt pantofii de sport ai unui adolescent, uzați la vârfuri de la atâtea încercări pe terenul de baschet, sau poate sunt pantofii curați ai cuiva care tocmai s-a întors dintr-o călătorie. Sunt obiecte simple, tăcute, dar ele spun povestea unei vieți care a umblat pe acest pământ. Astăzi, în Evanghelie, privim spre picioarele lui Isus. O femeie, cunoscută pentru păcatele sale, se apropie de El în casa unui fariseu. Ea nu aduce cuvinte mari. Ea aduce lacrimi. Ea aduce un vas de alabastru cu mir. Și, într-un gest de o smerenie sfâșietoare, își desface părul și șterge picioarele Domnului. În acea casă, în acea tăcere, se aude doar sunetul plânsului ei. Ea nu cere permisiunea de a fi acolo; ea pur și simplu se așază la picioarele Celui care este singura ei speranță.

Suntem la trei luni de când Benjamin Vo a plecat spre Patria cerească. Trei luni, dragilor Thao, Alan și Ryan, în care casa voastră a cunoscut tăcerea unei absențe care se simte în fiecare încăpere, în fiecare colț unde Ben obișnuia să stea, fie că era cu ochii pe un ecran, codând jocuri, fie că visa la „Con Chim Airlines”. Ben era un băiat al curiozității, un băiat care privea lumea cu o minte sclipitoare, dar mai ales cu o inimă care știa să iubească fără rezerve. Vă amintiți acea dorință a lui de a-și oferi întreaga pușculiță pentru unchiul William, când acesta suferea? El nu a spart pușculița, nu a fost nevoie, dar intenția aceea pură, neîntinată de calculul lumii, este imaginea sufletului lui Benjamin. El a vrut să dea totul. Această disponibilitate de a se dărui este firul care leagă viața lui de gestul femeii din Evanghelie. Amândoi au înțeles, într-un mod pe care noi abia începem să-l pricepem, că iubirea nu se măsoară în ceea ce păstrezi, ci în ceea ce ești dispus să lași să curgă din tine către celălalt.

Trebuie să fim sinceri cu durerea. Când pierzi un copil, când viața ta pare că s-a oprit în acea zi de iunie, este atât de ușor să te simți ca acel fariseu din Evanghelie, Simon, care stătea și judeca. „Dacă acesta ar fi profet, ar ști cine este femeia”, gândea el. Uneori, în durerea noastră, ne trec prin minte gânduri care ne chinuie: „Dacă aș fi făcut asta... dacă aș fi observat acel semn...”. Vreau să vă spun un adevăr, cu toată blândețea pe care o pot aduna: acele gânduri nu sunt de la Dumnezeu. Ele sunt șoapte care vor să vă fure pacea. Boala lui Ben nu a fost rezultatul vreunei omisiuni, nu a fost o pedeapsă, nu a fost vina voastră. Niciun părinte nu poate opri furtunile care vin din senin; niciun om nu are controlul asupra acestor încercări care ne depășesc puterea. Dumnezeu nu vă acuză. El nu caută vinovați în casa voastră, ci caută să vă șteargă lacrimile, exact așa cum femeia din Evanghelie a șters picioarele lui Isus. Sunteți absolviți de orice vină pe care v-ați autoimpus-o. Voi ați fost părinții care l-au înconjurat cu tot ce a avut mai frumos viața. Aceea a fost dragostea care l-a format pe Ben, iar acea dragoste este, în fața lui Dumnezeu, un dar desăvârșit.

Priviți acum la Isus. El nu se retrage când femeia Îl atinge. El nu o respinge. El îi vede inima, nu păcatele. Isus spune: „Păcatele ei, multe, sunt iertate, pentru că a iubit mult”. Aceasta este întorsătura. În mijlocul durerii voastre, când vă simțiți copleșiți, aduceți-vă aminte că Isus vede iubirea voastră. El vede nopțile voastre de veghe, El vede lacrimile pe care le-ați vărsat în secret, El vede dorul care vă mistuie. Această suferință nu este un semn că ați pierdut ceva; este semnul că ați iubit mult. Și pentru că ați iubit mult, sunteți aproape de inima Lui.

Ryan, fratele drag, tu porți în tine amintirea acelor momente în care râdeați împreună, în care priveați spre cerul senin, visând la viitor. Știu că uneori te simți ca un călător care a rămas singur pe drum. Dar Ben nu este departe. El este în „Banquet of Heaven”, într-un loc unde nu mai există boală, nici „con chim” care să nu poată zbura, nici limite de niciun fel. El te încurajează prin fiecare vis pe care îl ai, prin fiecare pas pe care îl faci spre bine. Fii curajos, trăiește cu aceeași curiozitate pe care a avut-o el. Ben este mândru de tine.

Alan și Thao, în acele momente în care dorul devine insuportabil, amintiți-vă de visul acela în care Ben v-a spus: „Nu e nimic, vă voi veghea”. Aceasta este promisiunea pe care o avem în credință. Ben nu a plecat într-un loc străin; el a plecat Acasă. Și de acolo, el continuă să fie fiul vostru, cel care v-a adus atâta bucurie prin inteligența lui, prin zâmbetul lui, prin bunătatea lui neașteptată. Nu mai căutați răspunsuri în trecut. Nu mai priviți în oglinda vinovăției, căci ea minte. Priviți spre Isus, care vă spune astăzi: „Credința ta te-a mântuit; mergi în pace”.

Această pace nu este absența durerii, ci prezența lui Dumnezeu în mijlocul ei. Când veți ieși astăzi pe ușa acestei biserici, duceți cu voi acest gând: viața lui Ben a fost un dar care continuă să lucreze. Prin acea fântână de apă curată care poartă numele lui, prin faptele de bunătate pe care le faceți în secret, prin dragostea pe care o împărtășiți, Ben continuă să fie prezent. Faceți un gest mic de bunătate astăzi, în numele lui. Poate un cuvânt de încurajare pentru cineva care suferă, poate o rugăciune pentru un copil care are nevoie de ajutor. Lăsați ca viața lui să fie o apă care curge, curată și binefăcătoare, pentru toți cei pe care îi întâlniți. Nu sunteți singuri. Maica Domnului, care a stat la picioarele Crucii, vă ține de mână. Ben vă așteaptă în lumina veșnică, acolo unde, în sfârșit, vom vedea cu toții fața lui Cristos, față către față. Amin.