Înălțarea Sfintei Cruci

Imaginați-vă pentru un moment un călător epuizat în deșert, cu buzele crăpate de arșiță și inima grea de nemulțumire. În prima lectură de astăzi, îi vedem pe israeliți rătăcind, cu răbdarea „tăiată” de drumul lung, blamându-L pe Dumnezeu pentru hrana care nu le mai place și pentru setea care îi mistuie. Ei privesc în jos, spre nisipul fierbinte și spre propriile răni, iar în acea privire ațintită asupra durerii, ei sunt mușcați. Șerpii apar nu ca un blestem exterior, ci ca o oglindă a veninului care le-a otrăvit deja sufletele prin cârtire și neîncredere. Dar apoi, Dumnezeu îi dă lui Moise o poruncă stranie: „Fă un șarpe de aramă și pune-l pe o prăjină; oricine va fi mușcat și se va uita la el, va trăi”.

Această prăjină, ridicată în mijlocul deșertului, este firul pe care îl vom țese astăzi. Ea nu este un talisman magic. Ea este un semn. Este un semn că vindecarea nu vine din a nega suferința, ci din a ridica privirea deasupra ei. Este un semn că, atunci când suntem mușcați de viață, singura cale de a supraviețui este să privim spre locul unde durerea a fost deja învinsă.

Suntem la trei luni de când Benjamin Vo a plecat spre Patria cerească. Trei luni, Alan și Thao, în care ați pășit prin propriul deșert, un deșert al tăcerii unde, uneori, tot ce puteți auzi este ecoul pașilor lui Ben. Vă amintiți acea pasiune a lui pentru aviație, acea dorință de a crea „Con Chim Airlines”? Ben nu privea doar la avioane; el privea la posibilități. El era un băiat care, prin mintea lui sclipitoare și inima lui atât de blândă, căuta mereu să se înalțe. Îmi amintesc de acea fotografie în care el, cu un zâmbet cald, se întoarce spre voi în gondola din Veneția, sau de acea clipă când, cu o generozitate ce depășea vârsta lui, a vrut să-și ofere întreaga pușculiță pentru unchiul William. Ben nu a spart pușculița, nu a fost nevoie, dar intenția lui a fost un gest de aur: el a înțeles, mult mai devreme decât mulți dintre noi, că a trăi înseamnă a te oferi.

Trebuie să fim sinceri cu durerea. Când pierzi un copil, când scaunul de la masă rămâne gol, este atât de ușor să te simți mușcat de șerpii amărăciunii. Vă întreb, cu toată delicatețea: câte nopți ați petrecut căutând o vină, un „dacă aș fi făcut altfel”, un semn pe care credeți că l-ați ratat? Vreau să vă spun un adevăr pe care trebuie să-l lăsați să vă pătrundă în suflet: boala, suferința, plecarea timpurie a lui Ben nu sunt rezultatul vreunei greșeli de-ale voastre. Nu ați ratat nimic. Nu ați omis nicio îngrijire. Unele suferințe vin în viață ca furtuni neașteptate, dincolo de orice control uman. Dumnezeu nu vă acuză. El nu caută vinovați în casa voastră; El caută inimi pe care să le mângâie. Sunteți absolviți de orice vină pe care v-ați autoimpus-o. Voi ați fost „casa” perfectă pentru Ben, locul în care el a învățat să fie curios, să iubească și să fie el însuși. Această iubire este veșnică.

Priviți acum spre Evanghelie. Isus îi spune lui Nicodim: „După cum Moise a înălțat șarpele în pustiu, așa trebuie să fie înălțat Fiul Omului”. Aceasta este întorsătura. În deșertul nostru, Isus nu ne cere să nu mai plângem. El ne cere să privim la Cruce. De ce? Pentru că pe Cruce, Dumnezeu a coborât în deșertul nostru. El a luat asupra Lui nu doar moartea, ci și durerea părinților, dorul fraților, lacrimile care curg la 3 dimineața. Isus „S-a golit pe Sine”, așa cum ne spune Sfântul Paul, luând formă de sclav. El a cunoscut, la rândul Său, ce înseamnă să fii „ridicat” pe o prăjină, să fii expus, să fii frânt. Și pentru că El a fost acolo, niciunul dintre noi nu mai este singur în suferința lui.

Ryan, fratele drag, tu porți în tine această moștenire a lui Ben. Știu că uneori te simți ca un copilot care a rămas singur în cabină. Dar Ben este acolo, în „Banquet of Heaven”, așteptându-te. El nu a plecat cu adevărat; el s-a mutat în „tribunele” cerului, de unde te încurajează cu fiecare pas pe care îl faci. Nu te teme să fii tu însuți, să fii curios, să construiești, să visezi. Ben se bucură de fiecare reușită a ta. El este prezent în zâmbetul tău, în bunătatea ta, în viața pe care o trăiești. Fratele tău este acum liber de orice suferință, visând la zboruri pe care niciun Boeing nu le-ar putea atinge.

Alan, ai avut acel vis despre Ben, în care el îți spunea: „Ba ơi, test nào con cũng qua hết. Con tự thở được bình thường mà...”. Ben a trecut toate testele, Alan. El a trecut testul iubirii, testul curajului, testul credinței. El a ajuns la destinație. Când l-ai îmbrățișat în vis, ai simțit acea bucurie care nu se poate descrie în cuvinte. Aceea nu a fost doar o plăsmuire a minții tale; a fost o fereastră prin care cerul ți-a șoptit: „Nu te teme, sunt aici”. Ben te privește de sus, el se roagă pentru tine, el te așteaptă. Nu mai căuta vinovați. Nu mai purta greutatea unei responsabilități pe care niciun om nu o poate purta. Tu ai fost tatăl care l-a iubit, care l-a ascultat, care a împărtășit cu el pasiunea pentru avioane și pentru viață. Acea iubire a fost tot ce a avut nevoie.

Când ieșiți astăzi pe ușă, nu încercați să înțelegeți totul. Nu încercați să desfaceți toate nodurile vieții dintr-odată. Faceți un singur lucru: încredințați-vă durerea lui Dumnezeu. Spuneți-I: „Doamne, nu înțeleg, dar mă încred în Tine”. Faceți un gest de bunătate în numele lui Ben — poate un cuvânt bun pentru cineva care pare singur, poate o rugăciune pentru un alt copil care suferă, poate un moment de tăcere în care să-i spuneți lui Dumnezeu: „Îți mulțumesc pentru Ben”. Lăsați ca viața lui, scurtă dar atât de plină de lumină, să continue să curgă prin voi. Nu sunteți singuri. Ben este acasă, iar voi sunteți pe drumul spre el. Pacea Domnului să vă însoțească în fiecare pas al alergării voastre. Și amintiți-vă: iubirea pe care ați dat-o lui Ben nu a murit. Ea este acum comoara voastră în cer. Priviți spre Cruce, nu ca spre un simbol al morții, ci ca spre o scară către cer, unde Ben vă așteaptă cu un zâmbet radiant, gata să vă spună, din nou, „Ba ơi, Mẹ ơi, sunt aici”. Amin.