Miercuri din săptămâna a XXIX-a de peste an

Priviți, pentru o clipă, acea fotografie în care Benjamin Vo se află într-un magazin, înconjurat de rafturi ticsite cu cutii de machete de avioane. Are paisprezece ani, poartă aparat dentar, și se întoarce spre aparat cu un zâmbet atât de luminos, atât de plin de viață, încât pare că a descoperit întreaga lume într-o singură cutie de carton. În acea privire nu găsești doar curiozitatea unui geniu care stăpânea infrastructurile cloud sau care visa la „Con Chim Airlines”. Găsești o bucurie pură, neîntinată, capacitatea unui suflet de a se minuna. Pentru Ben, fiecare detaliu al unui avion, fiecare linie de cod pe care o scria, era o fereastră deschisă spre o ordine mai mare, spre o frumusețe pe care el o simțea aproape, ca și cum ar fi fost mereu în pragul unei mari descoperiri.

În prima lectură de astăzi, Sfântul Paul ne vorbește despre „misterul lui Cristos”, un plan „ascuns din veacuri în Dumnezeu”. Paul se numește pe sine „cel mai mic dintre toți sfinții”, căruia i s-a dat harul să vestească „bogățiile nepătrunse ale lui Cristos”. Este un mister care ne depășește, o arhitectură divină a istoriei pe care noi, de aici, de jos, o vedem doar ca pe o țesătură de fire încâlcite. Alan, Thao, Ryan, știu că au trecut patru luni de când Benjamin a plecat la Domnul, și știu că în tăcerea casei voastre, acest „mister” pare uneori mai degrabă o rană deschisă decât o promisiune. Vă uitați la locul lui, la visele lui, la tot ce ar fi putut fi, și vă întrebați: unde este această bogăție despre care vorbește Paul? Cum poate fi o binecuvântare o viață atât de scurtă, o plecare atât de timpurie?

Vreau să vă spun astăzi, cu toată blândețea lui Dumnezeu, că misterul nu este un zid, ci un orizont. Dumnezeu nu a „luat” un copil de la voi; El a primit un fiu în „banchetul” Său, în acea parte a casei Sale unde lumina nu mai este umbrită de nicio boală, de nicio limitare. Acea curiozitate a lui Ben, acea minte care căuta mereu să înțeleagă „cum funcționează lucrurile”, a găsit acum răspunsul final. El nu mai trebuie să caute; el vede. El nu mai trebuie să învețe; el trăiește în însăși Sursa înțelepciunii.

Știu, de asemenea, că în orele în care somnul vă ocolește, mintea voastră se întoarce la acele luni de luptă. Vă amintiți fiecare detaliu, fiecare tratament, fiecare moment de suferință, și vă întrebați, cu o durere care nu vrea să se vindece: „Am omis ceva? Am fi putut face mai mult?”. Vreau să vă spun astăzi, cu toată autoritatea iubirii lui Dumnezeu: nu ați omis nimic. Boala lui Ben nu a fost un eșec al vigilenței voastre, nu a fost rezultatul vreunei neglijențe și, cu siguranță, nu a fost o pedeapsă. Dumnezeu nu trimite suferința ca pe o lecție de pedagogie divină. Unele furtuni vin în viața noastră nu pentru că am greșit drumul, ci pur și simplu pentru că trăim într-o lume care așteaptă încă răscumpărarea finală. Această greutate a vinovăției – lăsați-o jos acum. Sunteți absolviți de orice vină; sunteți liberi să plângeți dorul, dar vă rog, nu mai purtați o cruce pe care El nu a pus-o niciodată pe umerii voștri. Dumnezeu v-a ales să fiți părinții lui Ben, iar iubirea voastră a fost oglinda fidelă a iubirii Sale. Nu ați ratat niciun semn; ați fost acolo, ați luptat, ați iubit până la capăt. Aceasta este tot ce contează în ochii Celui care a creat stelele și care, astăzi, îl ține pe Ben la pieptul Său. Dumnezeu nu acuză pe nimeni; El doar mângâie.

Priviți acum spre Evanghelie. Isus ne cere să fim ca niște slujitori care așteaptă întoarcerea stăpânului. „Să aveți mijloacele încinse și făcliile aprinse”. Isus ne vorbește despre o „pregătire” care nu este anxietate, ci disponibilitate. „Fericit slujitorul pe care stăpânul, venind, îl va găsi făcând așa”. Gândiți-vă la acest „făcând așa”. Ce făcea Ben? El era un băiat care, în inima lui, oferea totul. Vă amintiți de acel moment în care, auzind de suferința unchiului William, a vrut să-și dea întreaga pușculiță? Nu a spart-o, nu a fost nevoie, dar intenția aceea – acea dorință spontană de a renunța la tot ce avea pentru a aduce alinare – este „făclia aprinsă” despre care vorbește Isus. Ben nu a stocat pentru sine, el a fost o „fântână” care dăruiește. Această noblețe a sufletului său este moștenirea lui cea mai prețioasă. Această bunătate continuă să curgă prin „Fântâna din Cà Mau”, prin fiecare gest de milostenie făcut în numele lui, prin fiecare viață atinsă de amintirea lui. Ben a înțeles că, în final, nu luăm cu noi nimic din ceea ce am construit, ci doar ceea ce am dăruit.

Ryan, frate drag, știu că tăcerea din casă este uneori mai grea decât orice zgomot. Știu că îți lipsește partenerul tău de aventuri, cel cu care plănuiai viitorul și cu care râdeai de „Con Chim Airlines”. Dar amintește-ți că Ben nu a dispărut. El este în lumina lui Dumnezeu, acolo unde nu mai există nicio boală, nicio limitare, ci doar bucuria pură. El te privește și te încurajează să rămâi tu însuți, să fii curajos, să continui să explorezi lumea cu aceeași minte genială și aceeași inimă blândă. Nu te teme să trăiești, să visezi și să fii fericit. Ben ar vrea exact asta pentru tine. Poartă în inima ta acea bucurie pe care ați împărțit-o, acele momente în care râdeați împreună, și simte-l aproape în fiecare pas pe care îl faci. El este cu tine, într-un mod pe care inima ta îl cunoaște mai bine decât mintea.

Pentru voi toți, cei care ne ascultați din atâtea locuri, purtându-vă propriile suferințe, copii care luptați cu boala în spitale, familii care simțiți că podeaua se prăbușește sub picioare: Dumnezeu nu este absent din durerea voastră. El nu trimite suferința și nu se bucură de lacrimile voastre. Dar El este acolo, în tăcere, strângându-vă în brațe și așteptând să vă lase să vă odihniți în El. Nu căutați să înțelegeți totul acum. Pur și simplu, lăsați-vă ținuți. Credința nu este un răspuns logic la întrebarea „de ce”, ci este încrederea că, indiferent de cât de întunecată este noaptea, Dumnezeu este deja acolo, pregătind zorii. El este capătul de piatră al templului, așa cum spune Paul. Totul se ține împreună în El.

Maica Domnului, care a stat sub cruce și a simțit cum sabia durerii îi străpunge sufletul, să vă fie mamă astăzi. Ea înțelege ce înseamnă să pierzi un fiu și vă șoptește în tăcere: „Nu vă temeți, copilul vostru este acasă”. Ea a privit cum viața Fiului ei a fost oferită pentru toți, și ea privește acum cum viața lui Ben continuă să aducă roadă prin iubirea voastră care se revarsă asupra altora. Acea fântână din Cà Mau, care poartă numele lui și oferă apă vie celor însetați, este un semn al faptului că iubirea lui Ben nu s-a oprit. Ea curge, ea hrănește, ea dă viață.

Astăzi, plecați cu un gest mic, ascuns de ochii lumii. Poate o rugăciune pentru cineva care suferă, poate un act de bunătate făcut în tăcere pentru un străin, în numele lui Ben. Nu căutați să fiți văzuți. Faceți-o pentru că iubirea, odată primită de la Dumnezeu, trebuie să circule. Așa trăiește Ben. Așa învinge iubirea moartea. Nu vă temeți. Sunteți prețioși. Sunteți iubiți. Sunteți ai Lui. Dumnezeu să vă întărească, să vă mângâie și să vă țină mereu în lumina feței Sale. Amin.