Joi din săptămâna a XXXI-a de peste an

Priviți, pentru o clipă, acea imagine atât de dragă: Benjamin, așezat în fața unui ecran, cu mintea lui sclipitoare navigând prin arhitecturi complexe de cloud, dar cu un zâmbet gata să înflorească la cea mai mică glumă a tatălui său. Îl vedeți? Nu este un copil distant, ci un băiat care trăia cu o curiozitate nesfârșită, un suflet care, în simplitatea lui, a înțeles mai multe despre iubire decât mulți care au trăit decenii întregi. Patru luni au trecut de când acel scaun a rămas gol, iar pentru voi, Alan și Thao, pentru tine, Ryan, acea absență nu este doar un spațiu la masă, ci o tăcere care uneori pare să cuprindă tot orizontul. Cum să mai vorbești despre „bucuria cerului” când casa voastră este atât de goală, iar dorul de el vă rupe pur și simplu pieptul în două?

În prima lectură de astăzi, Sfântul Paul ne oferă o fereastră către un adevăr pe care ochii noștri, obosiți de lacrimi, abia îl pot cuprinde: „Dar tot ceea ce era pentru mine un câștig, am socotit că este o pierdere din cauza lui Cristos”. Gândiți-vă la această imagine: „a socoti ca pierdere”. Nu este o negare a valorii vieții, ci o recunoaștere a supremației iubirii lui Dumnezeu. Benjamin a fost un băiat al luminii, un suflet de o blândețe rară care, prin viața lui scurtă, a reflectat această „socotire” a valorilor. El nu a căutat niciodată să fie „mare” în ochii lumii; el a fost, pur și simplu, el însuși: curios, sclipitor, un băiat care visa la „Con Chim Airlines”, dar mai presus de toate, un băiat care a înțeles, fără să știe, că a trăi înseamnă a te oferi. Gândiți-vă la momentul în care, la 15 ani, a vrut să-și ofere întreaga pușculiță pentru unchiul său William. Nu a fost vorba despre bani, ci despre dorința lui de a-și „goli” inima pentru altul. Această disponibilitate de a da totul este „chipul” despre care vorbește Paul, dar care, în ochii lui Dumnezeu, este chipul regal al iubirii.

Să spunem adevărul, așa cum se cuvine înaintea lui Dumnezeu, fără grabă și fără cuvinte meșteșugite. Durerea voastră nu este o slăbiciune a credinței. Este prețul unei iubiri imense, curate, care a legat sufletele voastre de cel al lui Benjamin. Sunt seri în care tăcerea din casă devine aproape insuportabilă, momente în care Ryan caută un frate care nu mai răspunde, iar voi, părinții, simțiți că fiecare respirație este o luptă grea. Și în acele ore de oboseală adâncă, se strecoară adesea acea umbră tăcută, acea vinovăție neînduplecată care vă șoptește în minte: „Am făcut totul? Am ratat vreun semn? Nu cumva am putut schimba ceva?”. Vreau să vă spun astăzi, cu toată blândețea lui Dumnezeu și cu toată autoritatea iubirii Sale: lăsați jos această piatră. Nu ați omis nimic. Boala și plecarea lui Benjamin nu au fost o scăpare a voastră, nu au fost o lipsă de veghe și cu atât mai puțin o pedeapsă. Dumnezeu nu trimite suferința, nu cântărește iubirea voastră prin prisma unui diagnostic și nu vă acuză de nimic. Unele încercări vin în această lume dincolo de orice control omenesc, fără ca cineva să fi greșit cu ceva, fără ca nicio vigilență din lume să le poată opri. Sunteți absolviți în fața cerului de orice vină pe care încercați să o purtați. Lăsați-o jos. Dumnezeu nu vă cere să vă pedepsiți singuri; El vă cere doar să vă lăsați îmbrățișați.

Și tocmai în mijlocul acestei oboseli vine Evanghelia de astăzi, cu acea parabolă a păstorului care lasă nouăzeci și nouă de oi pentru a o găsi pe cea pierdută. Isus nu spune: „Oricare oaie, oricare va fi”. El spune: „pe cea pierdută”. Și când o găsește, ce face? „O pune pe umerii săi cu mare bucurie”. Imaginați-l pe Benjamin, purtat pe umerii Bunului Păstor. Nu mai există nicio oboseală, nicio boală, nicio „Con Chim Airlines” care să nu poată zbura. El este în siguranță, purtat de Cel care a creat zborul și care a creat inima lui atât de curioasă și de blândă. Isus nu a venit să ne explice suferința, ci să o poarte împreună cu noi. Când vă simțiți zdrobiți, amintiți-vă că nu sunteți singuri: Isus poartă pe umerii Săi nu doar pe Ben, ci și durerea voastră, lacrimile voastre, și fiecare moment în care simțiți că nu mai puteți.

… Vreau să vorbesc acum direct cu voi, Alan și Thao. Știu cât de greu este să faceți următorul pas în fiecare dimineață. Dar priviți la Ryan, fratele lui drag. Ryan, tu ești „continuitatea” zâmbetului lui Ben în această lume. Când alegi să fii bun, când alegi să fii curios, când alegi să mergi înainte, tu îl faci pe Ben să trăiască prin tine. Nu te teme să porți această moștenire. Ben te privește de sus, de la acel banchet, și se bucură de fiecare pas al tău. Tu nu ești singur. Ai în inima ta un frate care a învățat deja secretul iubirii care nu caută nimic pentru sine. Când simți că ești copleșit, amintește-ți de acea intenție a lui Ben: el nu a spart pușculița, dar a oferit totul. Tu, Ryan, oferă-i lui Dumnezeu puținul tău, durerea ta, oboseala ta, și El va face restul. Nu trebuie să fii „tare” tot timpul. Trebuie doar să fii al Lui.

Și pentru voi toți, care ne ascultați din depărtare, părinți care duceți o cruce grea, copii care luptați cu neputința: Dumnezeu nu este surd la lacrimile voastre. El este cel care ne întinde aripile Sale. Credința nu înseamnă că nu plângem, ci înseamnă că știm în brațele cui ne lăsăm atunci când lacrimile ne copleșesc. Maica Domnului, care a stat sub cruce și a simțit cum sabia durerii îi străpunge sufletul, să vă fie mamă astăzi. Ea înțelege ce înseamnă să pierzi un fiu și vă șoptește în tăcere: „Nu vă temeți, copilul vostru este acasă, la masa Tatălui, unde totul este gata”.

Să plecăm astăzi cu un gând simplu de dus cu noi pe ușă: să facem un gest mic, o faptă de bunătate ascunsă de ochii lumii, oferită în tăcere pentru cineva care suferă, în memoria lui Benjamin. Poate fi o rugăciune, un ajutor discret, un zâmbet oferit cuiva care se simte invizibil. Nu căutați să fiți văzuți. Faceți-o pentru că iubirea, odată primită de la Dumnezeu, trebuie să circule. Așa trăiește Ben. Așa învinge iubirea moartea. Nu vă temeți. Sunteți prețioși. Sunteți iubiți. Sunteți ai Lui. Domnul să vă binecuvânteze, să vă mângâie și să vă țină în pacea Lui astăzi și în toate zilele care vin. Amin.