În numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Spirit. Harul și pacea de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos să fie cu voi toți.
Doamne, care ești Păstorul cel bun al sufletelor noastre, îndură-te de noi. Cristoase, care ai biruit moartea pentru a ne deschide porțile vieții, îndură-te de noi. Doamne, care vei veni să domnești în slavă peste tot ce este creat, îndură-te de noi.
Priviți, pentru o clipă, acea fotografie în care Benjamin stă în fața unui exponat de avioane, cu masca sub bărbie și acea privire de explorator, plină de o curiozitate care părea să măsoare deja distanțele dintre continente. Era un băiat care nu doar privea avioanele; el le înțelegea. Îi plăcea să descompună lumea, să vadă cum funcționează lucrurile, să construiască infrastructuri, să viseze la acel „Con Chim Airlines” care, în mintea lui, nu era doar o companie, ci un mod de a conecta oamenii, de a-i aduce mai aproape. Au trecut cinci luni de când acea prezență vibrantă a trecut dincolo de orizontul nostru, iar pentru voi, Alan și Thao, pentru tine, Ryan, acea absență este o tăcere care uneori pare să oprească însăși respirația casei. Știu că, în acele momente de liniște, când priviți spre scaunul lui sau spre lucrurile pe care le-a lăsat în urmă, inima vă întreabă, cu o durere ce nu poate fi rostită: „Unde este el acum? Mai zboară? Mai visează?”.
În prima lectură de astăzi, profetul Ezechiel ne oferă o imagine de o frumusețe copleșitoare: „Eu însumi voi purta de grijă oilor mele și le voi păstori”. Dumnezeu nu este un rege distant, care stă pe un tron de aur, nepăsător la zbuciumul nostru. El este Păstorul care se apleacă. El este Cel care caută turma „când este nor și întuneric”. Aceasta este realitatea pe care o trăiți astăzi. Chiar și în acest „nor și întuneric” al despărțirii, Păstorul nu a plecat. El este acolo, căutând, legând rănile, hrănind sufletele. Benjamin, cu inima lui atât de blândă, a fost mereu o parte din această turmă a Păstorului. El nu a fost „pierdut” în acea zi de iunie; el a fost, pur și simplu, adus „acasă” de Păstorul care știe numele fiecăruia dintre noi. El nu mai are nevoie de nicio pistă de aterizare, pentru că el se află deja în „pășunile verzi” ale veșniciei, acolo unde, așa cum spune psalmistul, „cupa lui se revarsă”.
Să spunem adevărul, așa cum se cuvine înaintea lui Dumnezeu, fără a încerca să ascundem golul din piept. Există zile în care dorul de Ben vă lovește ca un val, când vă treziți și realitatea absenței lui este prima pe care o simțiți, ca o greutate pe umeri. Ryan, tu știi că acea complicitate dintre voi, acele momente de joc și de tăcere împărtășită, nu au dispărut, ele s-au mutat în amintirea ta ca o comoară pe care o porți mereu cu tine. Iar voi, părinți, purtați în voi acea întrebare mută, acea „vinovăție” care se strecoară în nopțile de nesomn: „Oare am făcut tot ce trebuia? Am ratat ceva?”. Vă spun astăzi, cu toată blândețea lui Dumnezeu: lăsați jos această piatră. Nu sunteți vinovați. Nu ați ratat nimic. Boala nu a fost o pedeapsă, nu a fost un eșec al vigilenței voastre. Unele încercări vin în această lume dincolo de orice control uman, fără ca cineva să fi greșit cu ceva, fără ca nicio dragoste, oricât de mare, să le poată opri. Dumnezeu nu vă acuză, și nici voi nu trebuie să o faceți. Sunteți iertați, sunteți iubiți, sunteți îmbrățișați. Lăsați această vinovăție să se dizolve în mila lui Dumnezeu, pentru că ea nu are niciun loc în inima unui fiu care v-a iubit atât de mult și care, acum, se bucură de lumina Păstorului.
Evanghelia de astăzi ne prezintă scena înfricoșătoare, dar și glorioasă, a Judecății de Apoi. „Veniți, binecuvântații Tatălui meu!”. Și care este criteriul acestei judecăți? Nu este cât de mult am realizat, nu este cât de inteligenți am fost – deși Ben a fost sclipitor – ci cât de mult am iubit. „Am fost flămând și mi-ați dat să mănânc”. Gândiți-vă la bunătatea lui Ben. Nu a fost nevoie să spargă pușculița pentru unchiul său William; a fost suficient că a avut inima să o ofere. Acea intenție, acel gest de a dori să dea tot ce avea pentru cel care suferea, este „aurul” pe care Ben l-a adunat pentru cer. Aceasta este „Con Chim Airlines” a lui Ben în cer: o companie a iubirii, unde tot ce a oferit el aici, pe pământ, a fost deja înregistrat în contul veșniciei. El a trăit deja acest cuvânt: „Ce ați făcut unuia dintre acești frați ai mei, mie mi-ați făcut”.
… Îmi imaginez adesea acel vis al tatălui, în care Ben plătea înghețata la coadă. Este o imagine atât de simplă, atât de umană. Ben, care era mereu gata să ofere, acum „plătește” pentru voi cu rugăciunile lui. El nu a plecat pentru a vă lăsa în urmă, ci a trecut în „echipa de suport” a vieții voastre. Când vă simțiți copleșiți, când „amărăciunea” absenței pare să învingă „dulceața” amintirii, opriți-vă. Respirați. Imaginați-l pe Ben zâmbind, cu acea sclipire de inteligență și bunătate în ochi, spunându-vă că totul este în regulă, că el este „acasă”. El nu mai este „bolnav”, el nu mai este „limitat”. El este liber. El este viu, mai viu decât a fost vreodată. El este cu Dumnezeu, iar în Dumnezeu, voi sunteți încă împreună.
Ryan, fratele drag, tu ești cel care continuă să „codifice” viața pe acest pământ. Fii curajos. Trăiește pentru amândoi. Nu lăsa tristețea să-ți blocheze creativitatea. Ben este în fiecare avion pe care îl vezi pe cer, în fiecare succes pe care îl vei avea, în fiecare moment de bucurie pe care îl vei trăi. El nu este în trecut; el este în viitorul tău, ca o stea călăuzitoare. Nu te teme să fii fericit, pentru că fericirea ta este cel mai frumos omagiu pe care i-l poți aduce fratelui tău.
Pentru voi, părinți, priviți la „Fântâna de Iubire” din Cà Mau. Apa care curge acolo este un simbol al vieții lui Benjamin: ea nu se oprește, ea hrănește, ea dă viață. Chiar dacă Ben nu mai este fizic aici, iubirea lui continuă să curgă prin gesturile voastre de caritate, prin bunătatea pe care o arătați celorlalți în numele lui. Voi nu ați pierdut un fiu; voi ați semănat o sămânță de iubire care acum rodește în inimi pe care nici nu le cunoașteți. Aceasta este „cartea” pe care Dumnezeu v-a dat-o să o trăiți: este amară, dar este și dulce. Și, în cele din urmă, ea este viață.
Să plecăm astăzi cu un gând simplu, o mică sarcină pentru drum: când veți ajunge acasă, căutați o fotografie cu Ben, priviți-l în ochi și spuneți-i: „Mulțumesc că ai fost al nostru”. Fără lacrimi de vinovăție, doar cu recunoștința unui părinte și a unui frate care știe că, într-o zi, la banchetul ceresc, „Con Chim Airlines” va ateriza în brațele Tatălui, iar voi veți fi cu toții împreună, pentru totdeauna. Domnul să vă mângâie, să vă țină în pace și să vă dea certitudinea că, într-o zi, la capătul oricărui zbor, vă veți revedea toți, într-o îmbrățișare care nu se va mai sfârși niciodată. Amin.
For the intentions entrusted to Ben on our prayer wall:
Îndemnați de porunca Mântuitorului și formați de învățătura divină, îndrăznim să spunem:
Tatăl nostru, care ești în ceruri, sfințească-se numele tău; vie împărăția ta; facă-se voia ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri; și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuiește de cel rău. Amin.
Domnul să vă binecuvânteze și să vă ocrotească, să vă arate fața Sa și să vă dea pacea Sa. Amin.
✝ May almighty God bless you: the Father, and the Son, and the Holy Spirit. Amen.