Pătimirea Sfântului Ioan Botezătorul

Priviți, pentru o clipă, spre acea masă de banchet descrisă în Evanghelia de astăzi. Este o scenă a contrastelor dureroase. Pe de o parte, avem luxul, muzica, dansul și jurămintele nechibzuite ale unui rege care a pierdut măsura lucrurilor. Pe de altă parte, în tăcerea rece și umedă a unei temnițe, avem un om care a trăit doar pentru Adevăr. Sfântul Ioan Botezătorul, cel care a pregătit calea Domnului, își sfârșește viața pământească nu într-un palat, ci pe un platou, adus ca o pradă pentru răutatea altora. Este o imagine care ne taie respirația prin brutalitatea ei. Dar, dacă privim mai atent, dincolo de întunericul acelei celule, vedem ceva ce lumea nu poate înțelege: o viață care, deși scurtă, a fost completă pentru că a fost dăruită în întregime lui Dumnezeu.

Suntem astăzi la două luni și ceva de la acea zi de 13 iunie, când Benjamin Vo a pornit în zborul său spre veșnicie. Două luni… Pentru cei care privesc de departe, timpul pare să fi curs firesc. Dar pentru voi, Alan, Thao și Ryan, aceste săptămâni au fost ca o veghe neîntreruptă într-o noapte lungă. Trebuie să numim acest adevăr înainte de a căuta orice mângâiere: durerea nu a dispărut. Ea s-a așezat în casă, în obiectele pe care Ben le-a atins, în liniștea care uneori devine atât de densă încât poate fi simțită fizic. Nu vom fugi de acest adevăr. Nu vom încerca să îl acoperim cu cuvinte ușoare. Dumnezeu nu ne cere să fim tari când inima ne este frântă. El ne cere doar să stăm în prezența Lui cu durerea noastră, exact așa cum Ioan Botezătorul a stat în temniță, fidel până la ultima suflare.

Sfântul Paul ne spune în prima lectură: „Dumnezeu a ales cele slabe ale lumii ca să le rușineze pe cele tari”. Aceasta este logica inversată a Împărăției lui Dumnezeu. Lumea privește la regele Irod și vede puterea, aurul, autoritatea. Lumea privește la Ioan în lanțuri și vede eșecul. Dar Dumnezeu vede exact invers. Irod este cel care a pierdut totul, pentru că și-a pierdut sufletul în fața propriei plăceri și a fricii de oameni. Ioan este cel care a câștigat totul, pentru că a rămas neclintit în adevărul său. Benjamin, în cei cincisprezece ani ai săi, a trăit această logică a cerului. El nu a fost „puternic” în sensul lumii, dar a fost de o forță spirituală care a uimit pe toți cei care l-au cunoscut. Inteligența lui sclipitoare, acea minte capabilă să descifreze arhitecturi cloud și coduri complexe, a fost doar o fereastră prin care se vedea un suflet de o blândețe rară.

Îmi amintesc de acea imagine, atât de vie, a lui Ben stând calm într-un hol luminat cu neon, cu gluga trasă pe cap, în timp ce Ryan trecea pe lângă el într-o rafală de mișcare. Era o scenă de o liniște profundă, o prezență care nu avea nevoie să facă zgomot pentru a fi simțită. Aceasta a fost „semnătura” lui Benjamin: o prezență calmă, protectoare, iubitoare. El nu a fost niciodată un copil care să caute să iasă în evidență cu orice preț. El a fost un copil care a înțeles, poate intuitiv, că a fi „ales de Domnul” înseamnă să fii purtătorul unei lumini care nu se stinge.

Alan, Thao, știu că în aceste luni de după plecarea lui, mintea voastră s-a întors de multe ori la acele întrebări care nu ne dau pace. „De ce? Am fi putut face mai mult? Am omis ceva?”. Vreau să vă spun astăzi, cu toată solemnitatea, că nu ați omis nimic. Această povară a vinovăției este o minciună pe care durerea încearcă să v-o strecoare în inimă. Boala, suferința, nu sunt pedepse, nu sunt rezultatul unei lipse de grijă. Benjamin a fost iubit cu o dragoste care a depășit orice limită umană. I-ați oferit o lume întreagă – de la Tokyo la Vatican, de la grotto-ul de la Lourdes până la aeroporturile unde ați urmărit împreună avioanele. Ați fost părinții care i-au oferit aripi. Nu vă mai acuzați. Dumnezeu nu vă acuză. El vă privește și vede doar iubirea pe care ați revărsat-o asupra fiului vostru. Lăsați această piatră să cadă de pe umerii voștri. Sunteți liberi.

Priviți la imaginea lui Ben cu unchiul său William. Când a aflat de suferința unchiului, Ben a vrut să ofere tot ce avea – întreaga sa pușculiță. Nu a spart-o, nu a fost nevoie, dar intenția aceea pură valorează mai mult în ochii lui Dumnezeu decât toate bogățiile lui Irod. Aceasta este „înțelepciunea” despre care vorbește Sfântul Paul: capacitatea de a vedea dincolo de sine, capacitatea de a te dărui. Ben a fost un „ales” pentru că inima lui a fost mereu deschisă, mereu gata să ofere. Această generozitate, această dorință de a fi „con chim” – o pasăre care zboară liberă și aduce bucurie – a fost esența lui.

Ryan, fratele meu, tu ești acum purtătorul acestei moșteniri. Nu ești singur. Ben te-a iubit cu o dragoste pe care moartea nu o poate atinge. Când te uiți la cer, când vezi acele avioane pe care le iubeați amândoi, să știi că nu te uiți la un gol, ci la o promisiune. Ben este „acasă”, la banchetul de care vorbeați, acolo unde nu există boală, nici temnițe, nici durere. El este acolo, zâmbind, așa cum zâmbea în fotografiile voastre de familie, cu acea lumină în ochi care spunea că el știe ceva ce noi abia începem să înțelegem.

Sfântul Ioan Botezătorul a murit pentru că a spus adevărul. Benjamin a trăit pentru că a fost Adevărul. El a fost un copil care nu a purtat măști. A fost autentic în curiozitatea lui, autentic în iubirea lui pentru tatăl său, autentic în dorința lui de a încerca mereu, chiar și când era greu. „A încerca este tot ce contează” – acesta a fost crezul lui. Și a încercat să fie bun, să fie blând, să fie fiul și fratele perfect. Și a reușit. În ochii lui Dumnezeu, el a absolvit cu nota maximă școala vieții.

Alan, am citit despre visul tău din 25 iunie. Ben era acolo, puternic, sănătos, îmbrăcat în verde, spunându-ți: „Ba ơi, test nào con cũng qua hết” (Tată, am trecut toate testele). Aceste cuvinte sunt cheia. Ben a trecut toate testele. El nu mai are nevoie de efortul de a respira, nu mai are nevoie de aparate. El respiră acum aerul pur al Prezenței lui Dumnezeu. Și când ți-a spus „Nu-i nimic, voi veghea asupra voastră”, el a pecetluit legătura dintre voi. El nu a plecat pentru a vă părăsi, ci pentru a vă însoți dintr-un loc unde nu mai există distanță.

Să nu uităm de „Giếng Gioan Baotixita”, fântâna de iubire din Cà Mau. Numele Sfântului Ioan Botezătorul, purtat de Ben, este acum un izvor de apă vie pentru cei care aveau nevoie. Aceasta este „semnătura” lui Ben în lume. În timp ce el se bucură de viața veșnică, iubirea lui continuă să curgă pe pământ, potolind setea celor sărmani. Este un semn că viața lui nu a fost în zadar, că ea continuă să rodească în moduri pe care noi abia începem să le vedem.

Ce să purtăm cu noi astăzi, ieșind pe această ușă? Să purtăm curajul de a fi blânzi într-o lume care ne cere să fim tari. Să purtăm determinarea de a „încerca” în fiecare zi, indiferent cât de greu pare drumul. Să purtăm credința că, deși suntem „cei slabi” ai lumii, Dumnezeu ne alege pentru a fi moștenirea Lui.

Alan, Thao, Ryan, fiți mângâiați. Benjamin este în siguranță. El este la „Banquetul Cerului”, alături de Sfântul Carlo Acutis, doi tineri care au arătat lumii că poți fi modern, inteligent și pasionat de tehnologie, păstrând în același timp o inimă de copil îndrăgostit de Dumnezeu. Ei se roagă pentru voi. Ei vă așteaptă. Iar până atunci, trăiți cu speranța că fiecare zi vă aduce cu un pas mai aproape de reîntâlnirea voastră.

Benjamin Vo, fiul, fratele și îngerul nostru, continuă să zboari în lumina Tatălui. Veghează asupra părinților tăi, șterge lacrimile lor cu pacea ta și învață-ne pe toți să privim spre cer nu cu teamă, ci cu dorința de a ajunge și noi acolo, la banchetul unde dragostea nu se sfârșește niciodată. Amin.