Luni din săptămâna a XXIII-a de peste an

Imaginați-vă o mână. Nu o mână puternică, de atlet, ci o mână care a uitat cum să se deschidă. În Evanghelia de astăzi, Isus intră într-o sinagogă și, în mijlocul unei mulțimi care îl pândește cu ochi reci, găsește un om cu mâna dreaptă uscată. Mâna aceea, atârnată inert pe lângă corp, este un simbol al neputinței, al unei vieți care a încetat să mai atingă, să mai dea, să mai primească. Este o imagine a înțepenirii.

Această mână uscată, care nu se mai poate întinde, este firul pe care îl vom ține astăzi. Căci suntem chemați să privim dincolo de paralizia durerii și să înțelegem că Isus nu ne cere să fim perfecți pentru a fi vindecați; El ne cere doar să fim prezenți în fața Lui.

Suntem la două luni de la acea zi de 13 iunie, când Benjamin Vo a plecat spre Patria cerească. Două luni de când acel băiat cu mintea sclipitoare și inima atât de blândă a fost chemat la odihna veșnică. Thao, Alan, Ryan, știu că în acest timp, casa a devenit un loc al tăcerii grele, un loc unde mâinile voastre caută adesea să atingă ceva ce nu mai este acolo. Vă amintiți acea pasiune a lui Ben pentru aviație, cum visa la „Con Chim Airlines”, cum chicotea când vorbea despre viitor? Acea curiozitate a lui nu a fost o simplă activitate intelectuală; a fost o întindere a mâinii spre orizonturi vaste, o dorință de a atinge cerul. Ben era un băiat care nu se temea să întindă mâna către lume.

Trebuie să privim această durere în față, fără a o cosmetiza. Știm că există răni pe care timpul nu le poate vindeca, există absențe care dor ca o tăietură proaspătă. Dar priviți ce ne spune Sfântul Paul în lectura de astăzi: „Curățați aluatul cel vechi, ca să fiți o frământătură nouă, așa cum sunteți azimi”. Paul ne invită la o viață de sinceritate și adevăr. Este o invitație de a nu lăsa inima să se usuce sub greutatea amărăciunii sau a întrebărilor fără răspuns.

Alan și Thao, vreau să vă vorbesc direct despre acea piatră pe care o purtați în inimi, acea șoaptă care vă întreabă dacă ați fi putut face mai mult, dacă ar fi existat o altă cale. Ascultați-mă bine: în fața lui Dumnezeu, voi sunteți părinții care au iubit fără rezerve. Nu ați ratat nimic. Nu există nicio vină în modul în care l-ați însoțit pe Ben. Boala, suferința, plecarea lui nu sunt rezultatul unei omisiuni a voastre. Ele sunt taine ale unei lumi care trece, taine pe care niciun om nu le poate controla. Dumnezeu nu vă acuză. El nu caută greșeli în dăruirea voastră. El vă privește cu aceeași duioșie cu care Ben vă privea. Sunteți liberi de orice vină. Sunteți iubiți. Lăsați această piatră să cadă. Nu vă mai judecați pe voi înșivă, pentru că Dumnezeu a ales deja să vă îmbrățișeze.

Ben a fost un băiat al „întinderii”. Vă amintiți acea intenție, acea dorință de a-și oferi întreaga pușculiță pentru unchiul William? Nu a fost nevoie să o spargă, dar gestul acela a fost o mână întinsă către cel aflat în suferință. A fost un act de o generozitate care nu calculează, care nu se teme de viitor. Aceasta este „mâna” lui Ben, o viață care s-a oferit pe sine în bunătate, chiar și când el însuși era în suferință. El nu a lăsat mâna să i se usuce de egoism; a ținut-o mereu deschisă.

Ryan, fratele drag al lui Ben, tu ești cel care continuă să porți acest rod aici, pe pământ. Știu că dorul este greu, că uneori te simți singur. Dar Ben te privește. El nu vrea ca tu să te închizi, nu vrea ca tu să renunți la curiozitatea ta, la bucuria ta. El vrea să te vadă trăind, explorând, fiind bun. Nu te teme. Fratele tău este acum aproape de Izvorul Vieții, acolo unde fântânile de iubire — cum este acea fântână săpată în numele lui în Vietnam — curg neîncetat pentru cei însetați. Acea fântână este un semn că viața lui Ben nu s-a oprit, ci a devenit o sursă de viață pentru alții. Fiecare picătură de apă care potolește setea unui om în Cà Mau este un ecou al bunătății lui Ben care continuă să lucreze în lume.

În Evanghelia de astăzi, Isus spune omului: „Întinde-ți mâna”. Nu spune „dacă ești destul de bun”, nu spune „dacă ai înțeles totul”. Spune doar: „Întinde-ți mâna”. Și când omul ascultă, mâna este restaurată. Aceasta este promisiunea pe care o avem astăzi. Chiar dacă Ben nu este aici fizic, el este prezent în iubirea care v-a adunat. El este acolo unde este Isus.

Când ieșiți astăzi pe ușă, luați cu voi acest singur lucru: încrederea că Dumnezeu nu v-a părăsit. El stă în barca vieții voastre, chiar și atunci când furtuna pare că nu se mai oprește. El este Domnul care a venit să ne caute, să ne vindece. Nu vă temeți de viața de după, pentru că ea este deja plină de prezența lui Ben, care este „acasă”.

Ben este acasă. El este la „Banquet of Heaven”, alături de tineri ca Sfântul Carlo Acutis, cu care împarte acum bucuria unei curiozități nesfârșite și a unei iubiri care nu cunoaște sfârșit. Iar voi, sunteți pe drumul spre el. Nu sunteți singuri. Biserica se roagă pentru voi, iar Ben, din lumina lui Dumnezeu, vă șoptește: „Nu vă temeți, sunt bine, vă privesc, vă iubesc”.

Luați cu voi acest gând: astăzi, faceți un mic act de bunătate în numele lui Ben. Poate un zâmbet oferit cuiva care pare trist, poate un cuvânt bun spus unui străin, poate o rugăciune scurtă pentru cineva care suferă. Lăsați ca dragostea lui să continue să curgă prin voi. Aceasta este cea mai frumoasă moștenire. Iar la finalul zilei, când liniștea se așterne, amintiți-vă că sunteți iubiți de un Dumnezeu care a plâns și El, un Dumnezeu care știe ce înseamnă să pierzi, dar care a învins moartea pentru ca noi să putem spera mereu. Amin.