Duminica a XXIII-a de peste an

Imaginați-vă un drum de munte, îngust și șerpuitor, unde fiecare pas trebuie așezat cu grijă. În prima lectură de astăzi, profetul Ezechiel ne vorbește despre o responsabilitate care ne poate părea copleșitoare: aceea de a fi „străjer”. „Dacă îi spun celui rău: «Răule, vei muri!» și tu nu vorbești ca să-l întorci pe cel rău de la calea lui, cel rău va muri în nelegiuirea lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta.”

Această imagine a străjerului care stă pe zid, privind peste orizont, este firul pe care îl vom ține astăzi. Suntem chemați să privim viața nu ca pe o simplă succesiune de zile, ci ca pe o veghe plină de iubire.

Suntem la două luni de la acea zi de 13 iunie, când Benjamin Vo a plecat spre Patria cerească. Două luni de când acel „străjer” tânăr, cu mintea lui sclipitoare și inima lui atât de blândă, a fost chemat la odihna veșnică. Știu, Alan, Thao și Ryan, că în acest timp, casa a devenit un loc al tăcerii grele. Știu că privirea voastră caută adesea în colțurile camerei, pe lângă biroul lui, acolo unde mintea lui, acea minte care stăpânea AWS și cloud-ul cu o ușurință uimitoare, desena viitorul. Vă amintiți cum chicotea când vorbea despre „Con Chim Airlines”? Acel râs al lui Ben era ca un soare care străpungea orice nor. Era un râs de copil, un râs care nu cunoștea cinismul, un râs care era în sine o formă de rugăciune, o recunoaștere a bucuriei de a fi viu.

Trebuie să privim această durere în față, fără a o cosmetiza. Nu suntem aici să vă spunem că timpul vindecă totul, pentru că știm că există răni pe care timpul nu le poate atinge. Există un dor care rămâne, o absență care are greutatea unei prezențe. Dar priviți ce ne spune Sfântul Paul în lectura a doua: „Nu datorați nimănui nimic, decât să vă iubiți unii pe alții”. Iubirea este singura datorie care nu se stinge niciodată.

Alan și Thao, vreau să vă vorbesc direct despre acea piatră pe care o purtați în inimi, acea șoaptă care vă întreabă dacă ați fi putut face mai mult, dacă ați fi putut fi străjeri mai vigilenți. Ascultați-mă bine: în fața lui Dumnezeu, voi sunteți părinții care au iubit fără rezerve. Nu ați ratat nimic. Nu există nicio vină în modul în care l-ați însoțit pe Ben. Boala, suferința, plecarea lui nu sunt rezultatul unei omisiuni a voastre. Ele sunt taine ale unei lumi care trece, taine pe care niciun om nu le poate controla. Dumnezeu nu vă acuză. El nu caută greșeli în dăruirea voastră. El vă privește cu aceeași duioșie cu care Ben vă privea când vă numea „cel mai bun tată” sau „funny dad”. Sunteți liberi de orice vină. Sunteți iubiți. Lăsați această piatră să cadă. Nu vă mai judecați, pentru că Dumnezeu a ales deja să vă îmbrățișeze.

Ben a fost un băiat care a înțeles, la doar 15 ani, ce înseamnă să fii străjerul fratelui tău. Vă amintiți acea intenție, acea dorință de a-și oferi întreaga pușculiță pentru unchiul William? Nu a fost nevoie să o spargă, dar gestul acela a rămas scris în inima lui Dumnezeu ca un act de o frumusețe pură. A fost un act de generozitate care nu calculează, care nu se teme de viitor, care dăruiește totul pentru că iubirea este singura monedă care contează în cer. Aceasta este „străjeria” lui Ben, o viață care s-a oferit pe sine în bunătate, chiar și când el însuși era în suferință.

Ryan, fratele drag al lui Ben, tu ești cel care continuă să poarte acest rod aici, pe pământ. Știu că dorul este greu, că uneori te simți singur. Dar Ben te privește. El nu vrea ca tu să te închizi, nu vrea ca tu să renunți la curiozitatea ta, la bucuria ta. El vrea să te vadă trăind, explorând, fiind bun. Nu te teme. Fratele tău este acum aproape de Izvorul Vieții, acolo unde fântânile de iubire — cum este acea fântână săpată în numele lui în Vietnam — curg neîncetat pentru cei însetați. Acea fântână este un semn că viața lui Ben nu s-a oprit, ci a devenit o sursă de viață pentru alții. Fiecare picătură de apă care potolește setea unui om în Cà Mau este un ecou al bunătății lui Ben care continuă să lucreze în lume.

În Evanghelia de astăzi, Isus ne dă o promisiune extraordinară: „Unde sunt doi sau trei adunați în numele meu, acolo sunt și eu în mijlocul lor”. Aceasta este promisiunea pe care o avem astăzi. Chiar dacă Ben nu este aici fizic, el este prezent în iubirea care v-a adunat, în rugăciunea care vă susține. El este acolo unde este Isus. Nu sunteți singuri.

Când ieșiți astăzi pe ușă, luați cu voi acest singur lucru: încrederea că Dumnezeu nu v-a părăsit. El stă în barca vieții voastre, chiar și atunci când furtuna pare că nu se mai oprește. El este Domnul care a venit să ne caute, să ne aducă înapoi, să ne vindece. Nu vă temeți de viața de după, pentru că ea este deja plină de prezența lui Ben, care este „acasă”.

Ben este acasă. El este la „Banquet of Heaven”, alături de tineri ca Sfântul Carlo Acutis, cu care împarte acum bucuria unei curiozități nesfârșite și a unei iubiri care nu cunoaște sfârșit. Iar voi, sunteți pe drumul spre el. Nu sunteți singuri. Biserica se roagă pentru voi, iar Ben, din lumina lui Dumnezeu, vă șoptește: „Nu vă temeți, sunt bine, vă privesc, vă iubesc”.

Luați cu voi acest gând: astăzi, faceți un mic act de bunătate în numele lui Ben. Poate un zâmbet oferit cuiva care pare trist, poate un cuvânt bun spus unui străin, poate o rugăciune scurtă pentru cineva care suferă. Lăsați ca dragostea lui să continue să curgă prin voi. Aceasta este cea mai frumoasă moștenire. Iar la finalul zilei, când liniștea se așterne, amintiți-vă că sunteți iubiți de un Dumnezeu care a plâns și El, un Dumnezeu care știe ce înseamnă să pierzi, dar care a învins moartea pentru ca noi să putem spera mereu. Amin.