Nașterea Sfintei Fecioare Maria

Imaginați-vă un sat atât de mic, atât de ascuns printre dealurile Iudeii, încât nimeni nu l-ar fi trecut pe o hartă a puterii sau a bogăției. Bethleem-Efrata. O așezare mică, aproape invizibilă. Și totuși, profetul Mica ne spune că tocmai de acolo, din acea micime, va răsări cel care va paște turma, cel a cărui mărire va ajunge până la marginile pământului. Dumnezeu nu alege niciodată măreția zgomotoasă a lumii; el își alege întotdeauna colțurile tăcute, locurile unde oamenii își duc viața fără camere de luat vederi, fără aplauze, în simplitatea zilelor de rând.

Această imagine a unui loc mic din care se naște o mărire neașteptată este firul pe care îl vom ține astăzi. Privim spre Evanghelia genealogiei, o înșiruire lungă de nume — Avraam, Isaac, Iacob, Iuda, Boaz — o listă de generații care au purtat în tăcere promisiunea lui Dumnezeu, până la Iosif și Maria, până în clipa în care s-a născut Isus, Emmanuel, "Dumnezeu este cu noi". Și în această zi a Nașterii Sfintei Fecioare Maria, privim spre începutul tăcut al zorilor mântuirii, acolo unde o fetiță primită cu lacrimi de recunoștință de părinții ei bătrâni, Ioachim și Ana, a devenit poarta prin care Cerul a coborât pe pământ.

Suntem la două luni de la acea zi de 13 iunie, când Benjamin Vo a plecat spre Patria cerească. Două luni în care casa voastră, Alan, Thao și Ryan, păstrează ecoul pașilor lui, tăcerea lucrurilor lăsate pe birou, umbra unui băiat a cărui minte sclipitoare desena deja viitorul. Vă amintiți cum chicotea când vorbea despre compania sa aeriană imaginară, „Con Chim Airlines”? Râsul lui Ben era curat, senin, un râs de copil care iubea cerul, avioanele, norii, tot ceea ce zbura și privea lumea de sus. În acele clipe, el părea deja un călător pregătit pentru un zbor mai lung.

Trebuie să privim această durere în față, fără să o ascundem în spatele unor cuvinte mari. Dorul are o greutate pe care doar cei care au iubit profund o cunosc. Nu există mângâiere ieftină care să poată șterge absența unui fiu, a unui frate care a fost centrul unei lumi întregi de afecțiune. Dar ascultați cu atenție ce ne spune profetul Mica: „El va sta în picioare și va paște turma cu puterea Domnului... și el va fi pacea”. Nu o pace care înseamnă absența durerii, ci o pace care vine din știrea că viața nu se sfârșește în mormânt, ci în brațele unui Dumnezeu care ne cunoaște numele încă înainte de a ne naște.

Alan și Thao, vreau să vă vorbesc direct, acolo unde doare cel mai tare. În nopțile lungi în care liniștea casnică devine aproape insuportabilă, se întâmplă ca mintea să caute vinovați, să se întrebe dacă ați scăpat ceva, dacă ați fi putut face un pas în plus. Ascultați-vă preotul care vă vorbește în numele lui Cristos: lăsați această piatră să cadă din mâinile voastre. Voi ați fost părinții care au iubit fără rezerve, care au stat zi și noapte lângă el, care au respirat odată cu el. Nu ați ratat nimic. Nu există nicio vină în inima voastră care să poată fi găsită de Dumnezeu. Boala nu a fost o pedeapsă, nu a fost o greșeală a voastră. Unele furtuni vin pur și simplu peste viață fără ca cineva să le poată opri. Dumnezeu nu vă acuză de nimic; El vă strânge la piept, exact așa cum v-ați strâns fiul. Sunteți iertați, sunteți eliberați, sunteți iubiți.

Ben a fost un băiat care a înțeles generozitatea înainte ca lumea să apuce să-l învețe egoismul. Vă amintiți acea clipă când, la doar cincisprezece ani, le-a spus părinților săi că vrea să-și dea întreaga pușculiță pentru unchiul William care suferise un accident vascular? Nu a trebuit să spargă pușculița, nu a fost nevoie, dar gestul acela a rămăs scris în cer. Un copil care vrea să dea tot ce are pentru a-l ajuta pe celălalt. Aceasta este inima lui Ben. O inimă care nu a calculat niciodată ce îi aparține, ci a știut doar să iubească.

Ryan, fratele drag, tu știi cel mai bine ce înseamnă să ai un frate care a fost un univers de inteligență și bunătate. Știu că uneori te uiți în jurul tău și simți golul lăsat de el. Dar Ben este aproape. El nu a plecat cu adevărat; el s-a mutat doar în lumina aceea pe care o iubea atât de mult când privea pe fereastra avionului, în acele zboruri spre alte țări, spre alte lumi. Continuă să explorezi, continuă să fii curios, continuă să iubești așa cum v-ați iubit voi doi. Fratele tău te veghează de acolo de unde nu mai există lacrimi.

Astăzi, când ne gândim la Nașterea Fecioarei Maria, ne gândim la o mamă care și-a țiu pruncul în brațe, știind că viața lui aparține lui Dumnezeu. Maria a stat și sub cruce. Ea știe ce înseamnă să pierzi un fiu. Ea nu vă privește de la distanță; ea stă acum în casa voastră, acoperindu-vă cu mantia ei de mamă întristată, dar plină de speranță.

Când veți ieși astăzi pe ușă, luați cu voi un singur gând: pacea. Nu lăsați durerea să vă transforme inima în piatră. Faceți un mic gest de bunătate în numele lui Ben — un pahar de apă dat cuiva însetat, un cuvânt bun spus unui om singur, o tăcere plină de rugăciune. Lăsați ca viața lui, scurtă dar atât de plină de lumină, să continue să curgă prin voi, așa cum apa curge din fântânile săpate pentru cei în nevoie.

Ben este bine. Ben este acasă, la „Banquet of Heaven”, alergând prin lumina veșnică, poate visând la zboruri fără sfârșit. Iar voi sunteți pe drumul spre el. Nu sunteți singuri. Dumnezeu este cu voi. Amin.