Duminica a XXII-a de peste an

Priviți, pentru o clipă, spre acea imagine a drumului spre Ierusalim. În Evanghelia de astăzi, Isus începe să le arate ucenicilor Săi un adevăr pe care aceștia refuză să-l accepte: că El trebuie să sufere, să fie respins și să treacă prin moarte. Petru, cu o dragoste umană, dar o înțelegere limitată, Îl ia deoparte și Îl ceartă: „Să nu-ți fie cu putință, Doamne!”. Petru vrea un Mesia al gloriei, un Mesia care să nu cunoască suferința, un Mesia care să rămână mereu „aici”, în siguranță. Isus îi răspunde cu o asprime care ne taie respirația: „Mergi înapoia mea, Satan! Ești pentru mine o piatră de poticnire”.

Această scenă este oglinda în care ne privim cu toții atunci când viața ne lovește cu o cruce pe care nu am cerut-o. Când ne întrebăm de ce, când inima ne este frântă, când realitatea dureroasă ne forțează să acceptăm ceva ce noi nu am fi ales niciodată, suntem exact ca Petru. Vrem să-L oprim pe Dumnezeu din drumul Său, vrem să „salvăm” viața noastră sau a celor dragi din mâinile suferinței. Dar Isus ne cheamă la ceva mai profund: la a înțelege că viața nu este o acumulare de zile fără umbră, ci un drum care trece prin cruce pentru a ajunge la Înviere.

Suntem la două luni de la acea zi de 13 iunie, când Benjamin Vo a pornit în zborul său spre veșnicie. Două luni… Pentru lumea care merge grăbită pe stradă, timpul a trecut. Dar pentru voi, Alan, Thao și Ryan, aceste săptămâni au fost o veghe continuă într-o noapte în care dorul a devenit a doua voastră natură. Trebuie să numim acest adevăr, pentru că nu putem întâlni lumina lui Dumnezeu dacă nu stăm mai întâi în adevărul durerii noastre. Absența lui Ben nu este o idee; este un gol care se simte în fiecare încăpere, în fiecare zgomot pe care el obișnuia să-l facă, în fiecare „Con Chim Airlines” pe care îl visa cu atâta entuziasm. Durerea voastră este reală, este sfâșietoare și este, în acest moment, crucea pe care o purtați.

Sfântul Ieremia, în prima lectură, ne oferă o privire sinceră în inima unui om care se simte copleșit de chemarea lui Dumnezeu. „M-ai amăgit, Doamne, și m-am lăsat amăgit”, strigă el. Ieremia simte că mesajul pe care trebuie să-l poarte este ca un foc mistuitor în oase, un foc pe care nu îl mai poate ține înăuntru. Aceasta este, uneori, experiența credinței: un foc care arde, o durere care pare prea mare pentru a fi purtată. Dar Ieremia nu abandonează. El rămâne în această tensiune pentru că știe că, deși este „obiect de batjocură”, el aparține lui Dumnezeu. Benjamin a fost, la rândul lui, un purtător al acestui foc. Inteligența lui sclipitoare, curiozitatea lui nesfârșită pentru tehnologie, AWS, cloud infrastructure și acea pasiune pentru avioane, nu au fost doar hobby-uri. Ele au fost modul lui de a se conecta cu creația, de a „arde” de dorința de a înțelege lumea. A fost un băiat care a trăit cu o intensitate rară, un băiat care a înțeles că a trăi înseamnă a fi pasionat, a fi implicat, a fi prezent.

Alan, Thao, știu că în aceste luni v-ați întors de nenumărate ori la întrebarea care chinuie orice părinte: „Am făcut tot ce trebuia? Am ratat ceva?”. Vreau astăzi, în fața altarului, să ridic această piatră de pe umerii voștri. Această vinovăție este o minciună care vrea să vă fure pacea. Boala nu este o pedeapsă, suferința nu este rezultatul unei lipse de atenție, iar moartea lui Ben nu este o greșeală a voastră. Voi ați fost părinții care i-au oferit o lume întreagă, care l-au însoțit în fiecare călătorie, care i-au susținut fiecare vis. Benjamin a fost iubit cu o dragoste care a depășit orice limită umană. Dumnezeu nu vă acuză, pentru că în inima voastră El vede doar acea iubire pură care v-a legat de fiul vostru. Lăsați această vinovăție în mâinile Domnului. Sunteți liberi.

Priviți la acea ofertă a pușculiței lui Ben pentru unchiul său William. El nu a spart-o, nu a fost nevoie, dar intenția lui de a da tot ce avea pentru cineva în suferință ne arată inima lui. Aceasta este „spiritual worship” (cultul spiritual) despre care vorbește Sfântul Paul în a doua lectură: „să oferiți trupurile voastre ca jertfă vie, sfântă și plăcută lui Dumnezeu”. Ben, în scurta sa viață, a fost această jertfă vie. Nu prin suferință, ci prin bunătatea lui, prin respectul față de părinți, prin dragostea pentru Ryan. El a oferit tot ce a avut, iar Dumnezeu a primit această ofertă ca pe un parfum de bună mireasmă.

Isus ne spune în Evanghelie: „Cine vrea să-și salveze viața, o va pierde; dar cine își pierde viața pentru mine, o va găsi”. Ce înseamnă acest lucru pentru noi astăzi? Înseamnă că viața noastră nu ne aparține pentru a o păstra în siguranță, ci pentru a o dărui. Benjamin a „pierdut” viața lui pământească mult prea devreme, dar el a „găsit-o” în brațele Tatălui. El este acum la acel „Banquet al Cerului” despre care vorbim adesea, alături de Sfântul Carlo Acutis, un alt tânăr care a înțeles că viața este un zbor spre Dumnezeu. Ei sunt acum „piloții” care veghează asupra voastră, care vă șoptesc prin pacea Duhului Sfânt că totul este bine, că testele au fost trecute, că zborul a fost unul frumos.

Ryan, fratele meu, tu ești acum purtătorul acestei moșteniri. Nu ești singur în acest zbor. Ben te-a iubit enorm și te iubește în continuare. Când te uiți la cer, când vezi un avion, să nu vezi un gol, ci să vezi o promisiune. Ben vrea să te vadă trăind, explorând, învățând, fiind curios și curajos. El vrea să te vadă fericit. Tu ești partea lui de pe pământ care continuă să „încerce”, așa cum spunea el mereu pe terenul de sport.

Celor care ne ascultă de departe, familiilor care poartă cruci grele, părinților care își strâng copiii la piept cu teamă: priviți la Benjamin Vo. Viața lui nu a fost un eșec, ci o reușită a iubirii. Fântâna pe care ați săpat-o în numele lui în Vietnam, „Giếng Gioan Baotixita”, este semnul că iubirea lui curge în continuare, potolind setea celor sărmani. Aceasta este viața care nu se pierde, ci se multiplică.

Ce să purtați cu voi astăzi, ieșind pe această ușă? Purtați curajul de a fi blânzi. Purtați determinarea de a „încerca” în fiecare zi, indiferent cât de greu pare drumul. Și purtați certitudinea că Dumnezeu nu ne-a abandonat în suferința noastră. El a mers înaintea noastră pe drumul crucii, și El ne așteaptă la capătul drumului, acolo unde nu mai există lacrimi, ci doar bucuria unei reîntâlniri care va dura o veșnicie. Benjamin este acolo, zâmbind, așteptându-vă cu aceeași dragoste cu care v-a privit mereu. Rămâneți aproape de Isus, rămâneți aproape de Maica Domnului, și nu uitați: sunteți iubiți, sunteți văzuți și nu sunteți niciodată singuri. Amin.