Marți din Săptămâna a XVI-a de peste an

Dragi frați și surori în Cristos,

Cuvântul lui Dumnezeu de astăzi ne invită să reflectăm la ceea ce înseamnă să fim cu adevărat parte din familia lui Dumnezeu. Îl auzim pe profetul Miheia, în prima lectură, amintindu-ne de fidelitatea lui Dumnezeu, de un Dumnezeu care „nu stăruie în mânie pentru totdeauna, ci se bucură mai degrabă de clemență”. El este Cel care ne șterge vina, ne iartă păcatele și ne arată credincioșie, ca în zilele de demult, când ne-a scos din țara Egiptului. Este o promisiune a milei și a compasiunii divine, o imagine a unui Dumnezeu care ne adună ca un păstor turma sa.

Apoi, în Evanghelia după Matei, Isus ne surprinde cu un dialog neașteptat. În timp ce vorbea mulțimilor, i se spune că mama și frații Săi stau afară și doresc să vorbească cu El. Și răspunsul lui Isus? „Cine este mama mea? Și cine sunt frații mei?” Apoi, „întinzând mâna spre discipolii Săi, a spus: Iată mama mea și frații mei. Căci oricine face voința Tatălui meu ceresc, acela îmi este frate, soră și mamă.”

Ce înseamnă aceasta pentru noi? Isus nu neagă legăturile de sânge, ci le extinde. El ne arată că adevărata familie a lui Dumnezeu nu este definită doar de legăturile pământești, ci de o legătură spirituală, profundă, de o ascultare față de voința Tatălui. Este o chemare la a trăi în conformitate cu iubirea divină, la a fi un popor al lui Dumnezeu în sensul cel mai profund. Este o invitație de a ne alătura acestei familii extinse a lui Cristos, prin credință și fapte.

Și în această lumină, ne gândim la Benjamin Vo. Benjamin, un băiat cu un suflet blând și o inimă plină de bunătate, a fost, fără îndoială, un fiu al lui Dumnezeu, un membru al acestei familii spirituale. Gândindu-mă la el, îmi vine în minte bucuria pe care o împărtășea cu familia sa când a reușit să intre în echipa de badminton. Era o bucurie simplă, autentică, o bucurie care se revărsa și îi cuprindea pe toți cei dragi. Această capacitate de a aduce bucurie, de a împărtăși fericirea, este o reflectare a voinței Tatălui, care dorește ca fiii și fiicele Sale să fie plini de viață și de speranță.

Pentru părinții săi, Alan și Thao, pentru fratele său Ryan, și pentru toți cei care l-au iubit pe Benjamin, pierderea este încă foarte reală. Vă simțiți poate ca o turmă care își caută păstorul, ca un popor care are nevoie de semne minunate. Dar Cuvântul de astăzi ne reamintește că Dumnezeu este Păstorul nostru. El nu ne lasă singuri. El ne cheamă să facem voința Sa, care este întotdeauna spre binele nostru, chiar și atunci când nu înțelegem pe deplin. El ne invită să fim parte din familia Sa, o familie în care iubirea nu moare niciodată.

Să ne amintim că Benjamin, prin viața sa, a fost un exemplu de bunătate și de bucurie. Acum, el se odihnește în brațele Tatălui, parte a acelei familii cerești, unde „nu stăruie în mânie pentru totdeauna, ci se bucură mai degrabă de clemență”. Să ne găsim mângâierea în această promisiune, știind că Dumnezeu ne ține pe toți în palma Sa. Și să ne străduim să facem voința Tatălui, pentru a fi și noi, într-o zi, pe deplin parte din familia Sa, alături de Benjamin și de toți sfinții. Amin.